"Trebuie adoptate imediat masuri de stimulare a economiei reale, de reducere a evaziunii fiscale, care sa duca la cresterea veniturilor combinate cu masuri de reducere a cheltuielilor nejustificate, acestea fiind singura cale de stopare a declinului economiei romanesti si iesirea din criza", a declarat Coraci, citat de Mediafax.

In acest sens, UGIR-1903 a intocmit un set de propuneri pentru guvern in vederea redresarii economice imediate.

Pentru asigurarea necesarului de lichiditate in economie, UGIR-1903 solicita lichidarea creantelor pe care statul le are catre agentii economici, prin plati directe sau prin compensare cu plati viitoare si cresterea ponderii finantarii economiei reale de catre CEC si Eximbank.

In vederea stimularii investitiilor si creerii de locuri de munca, reprezentantii patronatului propun adoptarea parteneriatului public privat, scutirea de taxe pe perioada crizei a investitiilor noi si a infiintarii locurilor de munca, precum si generalizarea scutirii pe profitul reinvestit.

Totodata, inceperea imediata a unor lucrari publice de mare amploare, eficientizarea atragerii de fonduri europene, precum si reducerea evaziunii fiscale si a contrabandei sunt masuri care in opinia UGIR-1903 ar duce la redresare economica.

"Suntem socati ca exista contrabanda, suntem socati ca avem evaziune si de situatia in care am ajuns. Patronatele au atras atentia inca de anul trecut asupra acestor aspecte si nu s-a luat nicio masura. (...) Economia are nevoie acuta de lichiditati care sa fructifice tendintele de crestere a comenzilor in industrie", au afirmat reprezentantii UGIR-1903, care au adaugat ca in toate guvernarile contrabanda si evaziune au existat, dar in perioada de criza aceasta explodeaza.

Masurile propuse de UGIR

A.   Asigurarea necesarului de lichiditati in economie
      Lichidarea creantelor pe care Statul le are catre agentii economici, prin plati directe sau prin compensare cu alte plati viitoare
      Cresterea ponderii finantarii economiei reale de catre CEC si EXIMBANK
B.   Stimularea investitiilor si creearea de noi locuri de munca;
      Legea Parteneriatului Public Privat
      Scutirea de taxe pe perioada crizei a investitiilor noi
      Scutirea de taxe pe perioada crizei a crearii locurilor de munca
      Generalizarea scutirii pe profitul reinvestit
C.   Inceperea imediata a unor lucrari publice de mare amploare
D.   Eficientizarea atragerii de fonduri europene
      Crearea unui fond de cofinantare alimentat din reducerea evaziunii, privatizare sau fond de garantare
E.   Implementarea unei legislatii favorabile dezvoltarii unui mediu competitiv de afaceri (Legea insolventei, Registrul comertului, Somatii de plata)
F.    Reducerea evaziunii fiscale si a contrabandei
      Contrabanda cu tigari
      Evaziune la produse accizabile ( combustibil, alcool)