Indicele de referinţă trimestrial IRCC, care a înlocuit ROBOR-ul la stabilirea dobânzilor la credite, a crescut la 2,63%

Lei, euro, curs valutar
Indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,63%, pentru primul trimestru al acestui an, potrivit BNR.
BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei.
IRCC, publicat începând din 2 mai, se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare dintr-un trimestru al anului, potrivit News.ro.
Nivelul acestuia, pentru ultimul trimestru din 2018, era de 2,36%. Luni, BNR a publicat nivelul acestuia pentru primul trimestru al acestui an, care a ajuns la 2,63%.
Totodată, indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,23%, iar cel la 6 luni a rămas la 3,37%.
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a scăzut uşor în mai, la 4,10%, după ce urcase în aprilie la 4,11%, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 55,27% doar în ianuarie-mai, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
Șeful CEZ România recomandă consumatorilor să nu intre în panică, pentru că nu rămâne nimeni fără energie. Safar: Atenţie la capcanele din noile contracte! Nu există miracole în ofertele ieftine
eJobs: Un sfert dintre angajații români speră la o mărire salarială sau o promovare, în 2021. Numărul celor care vor să lucreze în străinătate, cel mai mic din ultimii ani
Retailerul de materiale de construcţii MAM Bricolaj s-a listat pe piaţa AeRO a BVB
