Guvernatorul BNR spune ca un nou acord confera stabilitate. "Chiar daca ma repet: avand o datorie publica care nu mai este mica, sub 20%, este destul de mare, avand experienta unui moment de criza, consider ca a prezenta un plan credibil de finantare pe termen mediu si lung este esential. Acest lucru inseamna sa ai un dialog cu pietele interne si cele externe", explica Mugur Isarescu.

Ce inseamna "caz de urgenta"

De la inceputul discutiile cu institutiile financiare internationale, autoritatile romane au declarat ca noul acord va fi doar unul de tip preventiv si nu va fi accesat decat in caz de urgenta. Mai mult, chiar presedintele Traian Basescu spune ca "banii vor fi tinuti la dispozitie fara niciun comision".

In schimb, BNR-ul spune ca se va percepe totusi comision.

Iar "urgenta" ar putea inseamna o situatie de criza in regiune de exemplu. "Un atac asupra monedei nationale declansat de o criza din regiune - doar asa am putea accesa banii in caz de urgenta din noul acord cu FMI si CE. Din punctul de vedere al Ministerului de Finante, un caz de urgenta ar insemna o incercare, doua sau trei de finantare a deficitului", arata Isarescu.