Potrivit Curtii de Conturi, Loteria Romana a platit ilegal 6 milioane de euro, cat un kilometru de autostrada, pentru cartele telefonice si a oferit pe tava unei firme de paza un contract de 11 milioane de euro care care i-a adus un prejudiciu de 10 milioane. Alte aproape 3 milioane, adica vreo 1300 de pensii medii, s-au dus ilegal catre o firma de avocatura.

Inspectorii Curtii de Conturi au mai descoperit ca sefii Loteriei si-au acordat venituri necuvenite de 150.000 de euro si foloseau masinile de serviciu in interes personal. In plus, Loteria a cumparat, in 2009 si 2010, 182 de masini pe care a platit potrivit CC cu 760.000 de euro peste pretul de piata.

Reprezentantii Loteriei nu vor sa comenteze si spun ca au contestat in instanta raportul Curtii.

Si Posta Romana se afla in randul institutiilor care arunca cu banii pe fereastra. Potrivit Curtii de Conturi, a platit ilegal aproape 10 milioane de euro pentru mai multe curse aeriene, unele dintre care nici macar nu s-au mai efectuat.

Din raport reiese ca la fiecare 700.000 de plicuri trimise cu avionul Posta pierdea cate un milion de euro. 

Si Posta ataca in instanta dezvaluirile Curtii de Conturi.

Mergem la Transporturi, unde CFR este acuzat ca a cheltuit ilegal 13 milioane de euro dintr-un credit luat de la o banca japoneza. Si aici compania de stat sustine ca nu a comis nici o greseala si a facut contestatie.