Victor Ponta spune ca angajatul la stat este ineficient si aproape imposibil de dat afara daca nu vrea sa munceasca.

"In acest moment, stiti foarte bine, ca lucrezi de dimineata pana seara sau ca nu faci nimic, primesti acelasi salariu. Daca vreti sa sanctionati pe cineva, mai usor schimbam un presedinte decat sa schimbam vreun functionar public de undeva", a spus premierul Ponta.

In total sunt peste 1.100.000 de bugetari care primesc impreuna, intr-un an, lefuri de 46 de miliarde de lei.

Mariana Campeanu, ministrul muncii: "Raportul intre salariul minim si maxim este de 1 la 35, 1 la 40. Sporurile si adaosurile la salariul de baza sa nu depaseasca 30%, pentru ca exista in administratie cazuri in care sporurile depasesc salariul de baza"

Premierul anunta insa de anul viitor un salariu minim de 1.000 de lei pentru bugetari, mai mare decat salariul minim in companiile private. Cel maxim va fi de 7.000 de lei. 

Victor Ponta: "Anvelopa salariala mare ramane aceeasi: 7% din PIB. In aceiasi bani, fiecare dintre ...si institutiile publice, si centrale, si locale, sa aiba mai multa flexibilitate si sa poata sa introduca criterii de performanta.

Criterii de performanta care pot echivala cu o putere mult mai mare a directorilor de institutii.

Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar: "Ar trebui sa se normeze munca in administratie ca intr-un call center. Respectiv, la cate telefoane trebuie sa raspunzi, cate cazuri de solutionat rezolvi si cu cati oameni te intalnesti si dai un raspuns la acele intalniri".

In plus, diferentele foarte mari dintre sectoarele din administratie ar trebui eliminate, potrivit recomandarilor Bancii Mondiale. Daca la Aparare si Politie avem lefuri medii de peste 2.000 de lei, in Educatie si Sanatate acestea nu depasesc 1.200 de lei.

Daca salariile cresc, iar bugetul ramane acelasi, analistii estimeaza ca peste 10.000 de bugetari vor fi disponibilizati.