Preturile sunt mai mult decat convenabile, produsele fiind in unele cazuri chiar si de trei ori mai ieftine decat cele din magazine.

Mai exact, Directia Finantelor Publice Ilfov vinde nici mai mult nici mai putin de 9.800 de kilograme de piept de pui congelat.

Nu va faceti griji in privinta termenului de valabilitate. Carnea din "galantarele Fiscului" are termen de valabilitate pana in martie 2011.

Pe langa piept de pui, ANAF mai vinde pulpe inferioare de pui importate din Olanda, cu 8,09 lei kilogramul, termenul de valabilitate fiind septembrie 2011. Cantitatea vanduta de Fisc este foarte mare, mai mare decat, probabil, cea aflata in multe din stocurile hipermarketurilor, respectiv 11.000 de kilograme.

Oferta la carne de pui este variata. Ca orice comerciant bine aprovizionat, statul mai vinde 19.800 de kilograme  de sferturi de picioare congelate, importate din Olanda, cu 6,4 lei kilogramul.

Daca preferati carnea de peste, Fiscul are superoferta si la aceasta: macrou intreg congelat, importat din Spania, cu 7,12 lei kilogramul.  Cei care se gandesc sa cumpere mai o cantitate mai mare trebuie sa stie ca statul are un stoc de 40.000 de kilograme de carne de peste.

Pentru vegetarieni, statul ofera ciuperci la cutie de 2,8 kilograme, cu 16 lei. Asta la Directia Finantelor Publice Valcea. Statul vinde nici mai mult nici mai putin de 10.000 de cutii de ciuperci.

Toate produsele au fost confiscate de la contrabandisti si, pentru a recupera pagubele din TVA, statul le scoate la vanzare. Poate participa la licitatie oricine, atat persoane fizice, cat si juridice.

Pentru detalii puteti accesa site-ul www.anaf.ro la sectiunea anunturi.