Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, programele "Prima casă", "Prima Maşină" şi "Investeşte în tine" vor folosi noua formulă care înlocuiește indicele ROBOR.

"Astfel, pentru creditele acordate în monedă naţională rata de dobândă va fi compusă din indicele de referinţă calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobândă variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe site-ul Băncii Naţionale a României şi reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa interbancară. Indicele de referinţă se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor. Noul indice de referinţă se aplică atât creditelor noi acordate, la refinanţarea creditelor aflate în derulare cât şi contractelor aflate în derulare cu acordul părţilor formalizat prin act adiţional la contractul de credit", menţionează Finanțele.

Ministrul Finanţelor a anunţat vineri că va avea discuţii cu reprezentanţii băncilor în cursul săptămânii viitoare pentru a vedea care sunt primele efecte ale Ordonanţei 19 după aplicarea noului indice de referinţă privind dobânzile la credite.

Teodorovici a spus că noul indice în baza căruia se calculează dobânzile la creditele acordate de bănci populaţiei prin programul Prima casă în mod „categoric” nu va afecta ratele în sensul creşterii acestora.

Întrebat cum se va aplica programul Prima casă după noul indice bancar, ministrul a spus: „Cum va fi posibil: cu prevederi legale în acest sens”.

BCR, pe de altă parte, susține că potrivit OUG 19, IRCC se aplică doar creditelor de consum şi celor ipotecare standard.

Din informaţiile noastre, OUG19 prevede că noul indice IRCC se aplică creditelor reglementate prin OUG50/2020 şi OUG52/2016 – aici sunt creditele de consum si cele ipotecare standard, excepţie Prima Casă. Prima Casă are preţ reglementat de către statul român prin legislaţie specifică, ROBOR 3M + marja de maximum 2%”, a anunţat BCR, citată de News.ro.

Banca Naţională a României a publicat joi indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), reglementat prin art.II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2019, acesta fiind de 2,36% pe an. Indicele a fost calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018.

Începând cu data de 2 mai, BNR va publica indicele zilnic şi, la sfârşitul fiecărui trimestru, valoarea actualizată a indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor.

”Rata de dobândă zilnică a tranzacţiilor interbancare reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa monetară interbancară (indicele zilnic)”, se arată într-un comunicat publicat recent de BNR.

Noul indicator a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă 19/2019, care modifică OUG 114/2018, din decembrie 2018, prin care a fost introdusă şi taxa pe activele bancare.

Conform OUG 19/2019, "pentru creditele acordate în moneda naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabila se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Bancii Naţionale a României(...) Indicele de referinţă se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor".