Slabuti si mici sunt toti mieii nostri si nici nu vor apuca sa se intremeze pana la Paste, pentru ca anul acesta pica devreme, la inceput de aprilie.

In plus, cum noi nu avem abatoare, carnea o sa fie si mai scumpa. Costurile de transport pentru un camion cu 7.000 de mioare ajung si la 1.500 de euro. Pentru fiecare miel in parte, fermierii nostri le platesc macelarilor bulgari 8 lei.

"Pretul de bursa e undeva la 12 lei kilogramul, dar noi nu putem vinde direct, vin tot felul de intermediari", spune Marcel Andrei, presedintele Sindicatului National al Crescatorilor de Ovine si Caprine din Romania

"Anul trecut am avut probleme, era foarte greu sa ajunga pe piata, pentru ca nu erau suficiente abatoare autorizate. Am avut si semnale ca se sacrificau undeva in Bulgaria si se intorceau undeva in Romania. Este o problema cu abatoarele autorizate", spune de asemenea Gheorghe Dorel, director adjunct la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura.

Cel putin 350 de tone de berbecuti australieni, neo-zeelandezi si europeni vor ajunge in galantare sub forma de pulpe, organe si carne dezosata. Berbecutii lor cantaresc 30, 40 de kilograme, sunt de trei ori mai grasi ca ai nostri si vor costa intre 30 si 40 de lei kilogramul.

Sefii din Ministerul Agriculturii isi pastreaza totusi optimismul. Spun ca in 2009 au platit 32.000 de lei subventii pentru 6 milioane de oi. Dupa calculele lor, daca oierii si-au facut montele la timp, de Pasti ar trebui sa fie pe piata cel putin 4 milioane de miei.