Trezoreria a primit oferte de 1,06 miliarde de lei, dar a atras doar suma vizata in prospectul de imprumut pentru februarie. 

Randamentul mediu pe an a coborat la 2,94%, de la 3,3% la mijlocul lunii ianuarie, cand statul a redeschis aceeasi emisiune de obligatiuni, cu maturitate reziduala de 12 ani si jumatate ani. Ministerul Finantelor a lansat aceasta emisiune in februarie 2012, cu o maturitate initiala de 15 ani si 5 luni. 

Finantele redeschid marti emisiunea de obligatiuni printr-o licitatie suplimentara in cadrul careia vor fi acceptate numai oferte necompetitive, la randamentul rezultat la licitatia de luni. Suma vizata prin licitatia suplimentara este de 90 de milioane de lei. 

MFP vrea sa imprumute in februarie, prin vanzarea de titluri de stat, 5 miliarde de lei, cea mai mare valoare a emisiunilor brute incepand din februarie 2011 si in urcare de la 3,6 miliarde de lei in prima luna a acestui an. 

In cadrul licitatiilor de referinta, statul vrea sa obtina 4,5 miliarde de lei, iar prin sesiunile suplimentare, in cadrul carora vinde titluri in conditiile stabilite in cadrul licitatiilor de referinta, intentioneaza sa atraga 480 de milioane de lei. Astfel, in februarie, Ministerul Finantelor vrea sa vanda certificate de trezorerie in valoare de 1,3 miliarde de lei si cu maturitati de 3 si 12 luni, in timp ce restul sumei pana la 4,98 miliarde de lei ar urma sa fie obtinuta prin redeschiderea unor emisiuni de obligatiuni cu maturitatea de 3, 5, 7, 10 si 15 ani. 

Ministerul Finantelor a anuntat ca vrea sa atraga in 2015 pana la 40 de miliarde de lei prin vanzarea de certificate de trezorerie si obligatiuni pe piata interna, la care ar urma sa se adauge maxim 3 de miliarde de euro de pe pietele externe si fonduri atrase de la institutiile financiare internationale. 

Anul trecut, Finantele au imprumutat din piata interna 40,56 miliarde lei si 928,7 milioane euro prin vanzare de titluri de stat. La aceste imprumuturi se adauga sume atrase de pe pietele internationale, respectiv 2 miliarde dolari si 2,75 miliarde euro, prin patru emisiuni de obligatiuni cu maturitati de 10 si 30 de ani.