Ajutata de un consilier, Anca Boagiu se ridica greu din scaunul cu rotile, topaie pe un picior si se asaza pe unul dintre fotoliile destinate ministrilor.

Alaturi, consilierul ii asaza si bastonul. Cativa parlamentari, printre care si fostul premier Calin Popescu Tariceanu, se apropie sa o intrebe ce a patit.

Problema de sanatate consta intr-o ruptura a tendonului. S-a intamplat in urma cu aproximativ doua luni la o nunta cand, din neatentie, a calcat stramb. La cateva zile a fost numita ministru si chiar in timpul ceremoniei de investire de la Palatul Cotroceni presedintele a intrebat-o daca este ceva grav.

De atunci a ignorat problema care intre timp s-a agravat. Asa ca ministrul a ajuns zilele trecute pe mana chirurgilor care i-au reconstruit practic tendonul.

Asa ca vor mai trece cateva saptamani pana cand Anca Boagiu se va recupera.