In toata povestea au aparut insa si procurorii anti-coruptie.

Doua BMW X6 de culoare alba sunt in centrul atentiei unei echipe de flagrant de la Directia Nationala Anticoruptie.

Masinile au fost parcate la cativa pasi de sediul Ministerului de Interne, iar langa ele sunt si proprietarii. Unul dintre ei este Catalin Chelu, fost presedinte SIF Moldova, un om de afaceri multimilionar in euro.

Anchetatorii ii perchezitioneaza autoturismul. De fata este si proprietarul celui de-al doilea SUV. Procurorii iau toate documentele si banii descoperiti probabil in torpedoul uneia dintre masini. Toata lumea pleaca spre Directia Nationala Anticoruptiei, unde vor avea loc audieri.

Este ultima parte a unui flagrant in care chestorul Dan Fatuloiu, secretar de stat in Ministerul de Interne, a fost denuntatorul. El a i-a anuntat pe procurorii anticoruptie ca doi oameni de afaceri vor incerca sa -l mituiasca in schimbul inchiderii unor dosare penale.

Cine a oferit mita?

Se presupune ca cel care a oferit spaga este Catalin Chelu. Acesta a intrat foarte repede in topul celor mai bogati romani. Cu o avere estimata la aproximativ 185 de milioane de euro, a cumparat companii din intreaga Moldova si nu numai.

Impatimit jucator la Bursa, Chelu si-a castigat rapid faima de om de afaceri controversat, fiind acuzat in repetate randuri ca ar fi devalizat multe dintre societatile achizitionate de-a lungul timpului.

Inca din 2008, este monitorizat si cercetat in zeci de dosare penale, suspectat fiind de evaziune fiscala.