Guvernatorul Mugur Isărescu a fost audiat, marţi, în comisiile reunite economică şi de buget-finanţe din Senat, alături de întreg Consiliul de Administraţie al BNR, pe teme legate de cursul valutar şi pe modul în care este calculat indicele ROBOR. La audiere a participat şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Guvernatorul BNR a fost întrebat dacă formula cu cotaţia, care se face dimineaţa, timp de o jumătate de oră este cea mai bună formulă de calcul în cazul dobânzilor iar în contextul în care ulterior se tranzacţionează sub această cotaţie, ar trebui văzut dacă nu există un interes, şi anume ca băncile să facă profit cât mai mult pe seama clienţilor.

"Fiind numai interbancar, acolo se bat băncile, şi cu mâna pe inimă, pe cuvântul meu, şi cu verificări pe date, se bat până la o sutime de procent. Deci ele pot să variaze în jurul cotelor afişate, dar se bat până la o sutime.(...) Ideea că fac cartel, v-am spus, în ce condiţii fac cartel, dacă ajung cu dobânda la 3,50%, dar nu mai mult, am văzut pe cineva pledând că se duce dobânda la 10%. La 3,5%, dacă cineva se duce să se împrumute la 4%, îl sună domnul Cinteză imediat şi îl întreabă ce faci? Pui în pericol stabilitatea sistemului şi introduci panică pe piaţă? Deci 3,5% este maxim. Deci nu se pot cartela", a afirmat guvernatorul BNR, potrivit Agerpres.

Guvernatorul BNR a mai spus că este sceptic cu privire la găsirea unei soluţii prin care s-ar putea ajunge la dobânzi mai mici.

"Se fac aceste calcule, dar pe bază de nas, dacă îmi daţi voie, pe baza acestui nas şi acestei experienţe nu cred că se va ieşi mai bine. Dumneavoastră veţi altceva şi atunci hai să spunem ce vreţi. Vreţi să fim cu dobânzi mai mici în România, da? Şi noi vrem să fim şi pentru asta trebuie să facem trei lucruri: venim cu inflaţia în jos, să o aducem la nivelul unu, da, dar nu o aducem noi apăsând pe un buton, reducem deficitele. Puteţi să reduceţi deficitul de la 2,5% la 1%, că sunteţi cu bugetul în faţă, da? Şi reducem şi deficitul extern. Păi pe ăsta extern chiar că nu puteţi să-l faceţi....sunt exporturi, importuri, sunt zeci de mii de agenţi economici care lucrează. Păi putem? Noi avem o misiune grea. Am spus-o ieri. Suntem economişti şi trebuie să spunem ce se poate şi ce nu se poate. Ştim că suntem câteodată neplăcuţi. Venim cu veşti proaste. Dar asta este. Nu se poate aduce dobânda şi ROBOR-ul în jos dacă nu aducem cel puţin aceşti trei indicatori în jos", a spus Isărescu la audierile din comisiile economică şi de buget-finanţe ale Senatului.

Potrivit acestuia confuzia în ceea ce priveşte ROBOR apare de la faptul că se iau cifrele la o săptămână şi se compară cu cele la 3, 6 şi 12 luni, iar diferenţele sunt foarte mari.

"Este adevărat că poţi să variezi în jurul a ce se afişează. Confuzia apare la faptul că se iau cifre la o săptămână, o zi şi se compară cu cele la 3 luni, 6 luni, 12 luni. Sunt diferenţe foarte mari. Şi dacă nu suntem atenţi la acest mic detaliu, zic, uite bă, dobânda la o săptămână a fost 1,70% şi el ia pentru ROBOR 3,10%, care e la 3 luni. Şi atunci singura întrebare este de ce majoritatea băncilor, împreună cu protecţia cumpărătorilor au luat pe creditul populaţiei ca referinţă.... Nu ne legăm de ROBOR. ROBOR-ul nu are nimic. Garantez în faţa dumneavoastră. Nu există manipulare. Nu este nicio abatere a ROBOR de la nivelul real al pieţei. Piaţa funcţionează foarte bine. Probele că piaţa funcţionează foarte bine sunt legate de stabilitatea cursului şi mişcările de dobândă. Restul sunt într-adevăr manipulări, dar manipulări mediatice. Şi atunci întrebarea este de ce s-a luat dobânda la 3 luni? S-a luat pe considerentul, din câte ţin eu minte, atunci, în 2010, că este mai stabilă. Ea nu arată variaţiile pe care le arată dobânda pe o săptămână, pe o zi, şi care, în ultimele 3 - 4 săptămâni s-a plimbat de la 1,50 la 3,50", a explicat Isărescu.

El a mai subliniat că piaţa este numai interbancară şi ROBOR are legătură cu creditul doar prin conexiunea care s-a făcut prin Ordonanţa 50 privind contractele de credit pentru consumatori.

Guvernatorul a reiterat şi faptul că ROBOR-ul este un indice al pieţei monetare, interbancare.

"ROBOR-ul este un indice al pieţei monetare, interbancare. Piaţa monetară interbancară este formată numai din bănci. Este formată deci din băncile care au conturi deschise la Banc Naţională a României. Aceste bănci nu sunt multe, sunt vreo 40. Să luăm cifra de 40 pentru simplificare. Alimentarea cu lichiditate a economiei româneşti, inclusiv a Trezoreriei, se face prin această piaţă interbancară şi prin băncile respective, totalul conturilor la nivelul economiei depăşind, să zicem bilionul. Sunt numai depozite sau conturi ale persoanelor de vreo 10 milioane. Banca Naţională nu are niciun cont de persoană fizică. Chiar persoanele de aici, noi ne luăm banii tot prin bănci. Cu alte cuvine, ceea ce se numeşte alimentarea cu lichiditate, sau cu bani, pentru înţelegerea dumneavoastră, a economiei româneşti se face prin această piaţă interbancară", a spus Isărescu.

El a explicat modul în care băncile fac tranzacţii între ele, menţionând că unele au surplus de lichiditate, altele au deficit de lichiditate.

"Se vede în conturile lor curente, care sunt la Banca Naţională. Le vedem şi noi. De aceea, prin acest instrument putem să intervenim. Noi nu stăm într-un, să spunem, prepeleac, şi spunem să facem cutare sau cutare. Noi ştim care este situaţia monetară reală a fiecărei bănci. Ce există în contul fiecărei bănci se numeşte condiţie monetară. Deci fiecare bancă, prin trezorerierul ei, primeşte să zicem două mii de plăţi şi face şase mii de încasări. Şi în funcţie de plăţi şi de încasări, de nivelul necesar al rezervelor minime obligatorii şi de alte operaţiuni pe care mai trebuie să le facă, are sau nu are surplus de lichiditate", a afirmat Isărescu.

Guvernatorul a adăugat că unele bănci în timpul zilei au surplus de lichiditate, altele au deficit de lichiditate astfel că tranzacţionează între ele.

"Piaţa monetară este numai între bănci. De aceea se şi numeşte piaţă monetară interbancară. Dacă este numai între bănci bineînţeles că acest ROBOR sau dobânda la care fac ele tranzacţii este o înţelegere între bănci. Înţelegere înseamnă cum vă duceţi dumneavoastră la un magazin, cumpăraţi un produs, înţelegeţi care este preţul produsului, îl acceptaţi, îl plătiţi şi bateţi palma cu vânzătorul", a spus Isărescu.

El a explicat, în context, că există două tipuri de înţelegere şi că numai înţelegerea de tip cartel este interzisă.

"Singura întrebare este următoarea. Există riscul ca ROBOR-ul, ca dobândă stabilită între bănci să fie de tip cartelar? Şi noi spunem nu. Acesta este răspunsul. Cu alte cuvinte, la întrebarea dacă a fost manipulat ROBOR-ul, răspunsul este nu. Categoric", a spus Isărescu.

La rândul său, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu a menţionat că au loc mai multe discuţii despre modul de calcul al ROBOR.

"În prezent, Comitetul Naţional de Stabilitate Macroprudenţială unde sunt reprezentate Guvernul prin MFP, ASF-ul şi BNR-ul cu câte trei persoane analizează prin experţi tehnici cum ar arăta un ROBOR calculat pe bază de tranzacţii, nu de cotaţii, şi numai aferent uneia sau alteia dintre zile, ci pe o întreagă perioadă, să punem de trei luni. E o variantă sau se pot alege şi altele în raport cu semnificaţia indicatorului, nu în mod oportunist, aşa, unde e mai mic indicatorul, dar care să reflecte mai transparent, mai obiectiv şi mai eficient situaţia din piaţă şi care indicator cu o anumită medie, bazată, repet pe tranzacţii efective, să fie baza de calcul a ratelor pentru perioada următoare în cazul persoanelor fizice", a declarat Florin Georgescu.

Isărescu a explicat și motivul pentru care BNR a decis să se prezinte la audieri cu tot Consiliul de Administraţie."Am venit împreună cu colegii mei din Consiliul de Administraţie pentru că am observat că în opinia publică există o uşoară confuzie. Se crede că Banca Naţională este condusă de o singură persoană. Noi avem o conducere colectivă. Este vorba de guvernator, prim-viceguvernator, doi vice-guvernatori şi cinci membri ai consiliului de administraţie. Responsabilitatea pentru deciziile luate este responsabilitatea acestui Consiliu. Acesta este motivul pentru care suntem toţi aici, nu pentru ca să impresionăm, ci pentru a răspunde legii care ne guvernează", a afirmat Isărescu.

Luni, Mugur Isărescu a declarat că Banca Naţională a României a fost ţinta unor atacuri ”jalnice” în ultima perioadă, iar acuzaţiile potrivit cărora cineva ar manipula dobânzile sunt periculoase pentru stabilitatea economică, în condiţiile în care ”s-a sărit la gâtul BNR”.