Domnul Constantin o ingrijeste pe soacra lui, o femeie cu handicap fizic. Primea, la fel ca toti cei aflati in situatia lui, aproximativ jumatate din salariul mediu pe economie.

"Din luna februarie primaria nu a dat nici un leu. Acum ii da in somaj pe toti. Nevasta-mea a spus ca ia bolnavul de aici si il duce domnului primar in cabinet sa aibe grija de ea", spune el.

Si in judetul Satu Mare zeci de asistenti sociali nu mai stiu ce sa faca dupa ce n-au mai primit banii de trei luni.

Emilia Nagy, asistent personal: "Nu am primit salariile, suntem disperati. I-am aratat primarului hartia de current, vine sa imi taie curentul, nu putem sta fara current, noi alte posibilitati nu avem, din 200 de lei cat are pensie de handicapat nu se poate trai, un handicapat nu poate trai."

Primarii si reprezentantii Finantelor Publice nu stiu in acest moment daca vor putea macar sa achite restantele.