"Una din marile probleme pe care le avem în România este următoarea: nu există un sprijin suficient de mare al companiilor. Bursa nu e încă dezvoltată. (...) Sistemul financiar-bancar este un sistem relativ prudent. Avem intermedierea a 25-27%. Nu este normal. Sistemul financiar bancar trebuie să susţină economia. Lor le-a convenit să împrumute statul care este un plătitor garantat. (...) Vom lansa programul de susţinere a marilor companii, ca să dăm un stimulent sistemului financiar-bancar să finanţeze companiile, să finanţeze investiţiile, sau creditele pentru capital de lucru, de care au atâta nevoie companiile. (...) Dacă o companie intră în blocaj, îţi afectează mai multe companii, otrăveşte practic un întreg lanţ economic. Şi atunci e un sistem de asigurare a creditului comercial. Pregătim instrumentul ăsta de garantare a asigurării creditului comercial, astfel încât să nu se blocheze relaţiile economice", a afirmat Orban la Digi 24, potrivit Agerpres.

Premierul a anunţat că va folosi "toate instrumentele posibile pentru a susţine investiţiile", inclusiv prin realizarea unui fond de investiţii capitalizat din resurse bugetare sau din fonduri europene, "în măsura în care ni se va permite".

"Există 100 de milioane identificaţi pentru capitalizare. Mai avem cam 200 de milioane (n.r. de euro). E prematur să listezi pe bursă. Ideea e să listăm pe bursă. Să scoatem titluri de fonduri. Să facem emisiuni de obligaţiuni, în timp. Dar întâi trebuie ca fondul să îşi arate capabilităţile, să arate că are capacitatea de a genera profit din plasamentele pe care le facem", a adăugat Orban.

Premierul a mai spus că "ani buni, modelul de creştere economică care a fost aplicat în România a fost un model greşit" pentru că "a stimulat artificial consumul prin creşterea veniturilor fără acoperire economică în zonele controlate de Guvern".

"Nu au fost sprijinite investiţiile, nu a fost sprijinită dezvoltarea capacităţilor de producţie, nu a fost sprijinită cercetarea, inovarea, dezvoltarea, transferul economic - lucrurile care îţi asigură competitivitatea. S-au luat decizii catastrofale din punct de vedere economic, care au distrus competitivitatea companiilor româneşti - vezi Ordonanţa 114", a adăugat Orban.