"Ne indreptam spre o tentativa de preluare a Societe Generale de catre o banca straina, la un pret bun", a afirmat Jean-Pierre Balligand, parlamentar socialist, membru in comitetul pentru finante din Adunarea Nationala.

O astfel de preluare ar profita de criza din zona euro, ceea ce nu este bine pentru Franta, a spus Balligand.

Remarcile sale scot in evidenta ingrijorarile politicienilor francezi legate de independenta bancilor mari din tara, in contextul crizei datoriilor suverane din zona euro care le-a redus capacitatea de a obtine finantare.

Actiunile bancilor franceze mari au scazut puternic in acest an, din cauza temerilor provocate de detinerile de obligatiuni suverane ale Greciei, Portugaliei, Irlandei, Italiei si Spaniei, dar si a reticentelor pietelor monetare de a le finanta.

Moody's a retrogradat miercuri, cu o treapta, ratingurile pentru datorii pe termen lung si depozite ale Societe Generale si Credit Agricole, la "Aa3", respectiv "Aa2".

Calificativul "Aa2" al BNP Paribas a fost mentinut sub supraveghere, pentru o posibila revizuire in scadere.

Pana miercuri, actiunile BNP Paribas s-au depreciat de la inceputul acestui an cu 41%, Credit Agricole cu 46%, iar Societe Generale cu 55%, din cauza amplificarii temerilor ca criza datoriilor suverane din Europa se transforma intr-o criza bancara.
In aceasta luna, actiunile Societe Generale au scazut cu peste 27%.

Capitalizarea de piata a Societe Generale, a treia mare banca din Franta in functie de active, este in prezent de circa 13,4 miliarde de euro. Prin comparatie, banca americana JP Morgan este evaluata la 126,7 miliarde de dolari.

Directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, a respins speculatiile unei fuziuni sau preluari. El a aratat ca actiunile majoritatii bancilor au scazut, iar o fuziune bancara mare nu ar contribui la rezolvarea crizei din zona euro. "Nu cred ca o fuziune mare ar fi o solutie pentru criza de incredere", a afirmat marti Oudea intr-un interviu.

O purtatoare de cuvant a Societe Generale, Helene Mazier, a refuzat sa comenteze remarcile lui Balligand.

Societe Generale a fost subiectul unor speculatii de preluare in 2008, cand a raportat pierderi de 4,9 miliarde de euro din cauza unor tranzactii neautorizate efectuate de traderul Jerome Kerviel.

Premierul francez Francois Fillon a declarat atunci ca Societe Generale este o mare banca franceza si va ramane asa.

Citeste si

De la muncitori sau vanzatori de flori, la averi de miliarde. Pe ce au pariat ca sa incurce in topuri bogatii planetei FOTO

Convulsiile din zona euro trag in jos moneda nationala. Cursul leu/euro a atins maximul acestui an. VIDEO