"Recunosc si imi asum aceasta vina, am vrut sa reducem TVA la 9% si la produsele alcoolice neaccizate, mai pe romaneste, vinul si berea, dar a venit directiva Uniunii Europene. Ministerul de Finante ne-a aratat directiva care ne interzice acest lucru si, ne pare rau, am scos in ultimul moment din text", a spus Ponta.

Guvernul a decis recent ca, din iunie, TVA sa scada la 9% pentru produsele alimentare si bauturile nealcoolice.

PSD discuta reducerea TVA la apa de consum casnic, in limita a minimum 5 metri cubi de familie in fiecare luna, masura care, in functie de executia bugetara, ar putea fi aplicata din toamna acestui an, a declarat, luni, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici.

El a precizat ca din factura de intretinere a fiecarei familii se va reduce, astfel, lunar TVA din consumul de apa pentru cantitatea respectiva, dar masura va fi destinata exclusiv consumatorilor casnici.