"Intentionez ca in anvelopa nationala -  7% din PIB negociata cu partenerii nostri internationali - sa facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare institutie in parte - primarie, CJ, minister - sa avem un salariu minim, probabil de 1.000 de lei si un salariu maxim. Cred ca un raport de 1 la 7 va fi, adica cel mai mare salariu sa fie de 7.000 de lei si in acestea conducatorul institutiei, pe baza unor criterii, sa poata stabili mult mai flexibil de cati oameni are nevoie, cum ii stimuleaza pe cei care au rezultate in activitate, cum ii sanctioneaza. Asta inseamna modificarea Legii salarizarii care, de fapt, nu a fost niciodata pusa in aplicare, a fost doar o idee, din pacate, finalizata cu un faliment si a Legii functionarului public"", a declarat Victor Ponta la Sibiu, potrivit Mediafax.

Intrebat cand va intra in vigoare noua lege a salarizarii, Ponta a raspuns ca isi doreste ca acest lucru sa se intample in 2013. 

"Eu imi doresc anul acesta, odata cu Legea bugetului public, ca sa poata fi aplicata odata cu noul buget, in 2014. Trebuie sa ne incadram in 7% din PIB, orice incalcare a acestei prevederi inseamna nu doar incalcarea unor angajamente la nivel national, ci inseamna o nesustenabilitate a administratiei publice romanesti", a mai spus premierul roman.

Presedintele Traian Basescu a declarat, in 19 iulie, la intalnirea cu delegatia FMI, CE si BM, ca o noua lege a salarizarii trebuie sa fie o prioritate a noului acord cu organismele internationale, precizand ca desi se vorbeste de elaborarea unui nou act normativ, nu trebuie uitat ca exista deja o lege, care nu e aplicata.