Patriziei Reggiani, in varsta de 63 de ani, i s-a oferit ocazia sa iasa din inchisoare. Fosta sotie a mostenitorului averii Gucci a refuzat insa oferta, pentru ca ar fi trebuit sa munceasca, lucru pe care nu l-a facut niciodata. De fapt, Reggiani nu este la prima declaratie savuroasa, ci s-a facut remarcata atunci cand a spus ca mai bine plange intr-un Rolls Royce, decat sa fie fericita pe o bicicleta. Povestea ei este inca o dovada ca toate cliseele despre lumea celor bogati si faimosi nu sunt doar baliverne.  Patrizia s-a maritat cu Maurizio Gucci crezand ca a dat lovitura pentru tot restul vietii, insa a divortat in 1985, dupa 12 ani de casnicie. Ea a primit o suma care a multumit-o, el si-a facut o noua iubita, inalta si blonda. Maurizio Gucci nu a fost un maestru al finantelor, asa ca in 1993 s-a vazut nevoit sa vanda compania, pentru 170 de milioane de dolari. Dintr-o data, pensia alimentara de 600.000 de dolari pe an i s-a parut prea mica Patriziei Reggiani, care in 1995 a pus la cale asasinatul fostului sot. Poreclita “Vaduva neagra” de presa din Italia, Patrizia Reggiani a fost gasita vinovata in fata instantei si condamnata la 26 de ani de inchisoare. Acum, dupa ce a stat 13 ani dupa gratii, are dreptul la eliberare conditionata. Drept pe care si-l neaga, de teama ca va trebui sa munceasca.