Ulterior, leul s-a intarit, la cursul BNR, dandu-i dreptate sefului statului!

Intalnirea de lucru de la sediul BNR la care au participat seful statului, premierul, guvernatorul si ministrul de Finante s-a incheiat dupa mai mult de o ora de la momentul inceperii.

"In cursul intrevederii a fost analizat stadiul derularii acordurilor de finantare externa incheiate cu Uniunea Europeana, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si alte institutii financiare internationale. Au fost, de asemenea, stabiliti parametrii unui nou acord de finantare de tip preventiv cu Uniunea Europeana si Fondul Monetar International", se arata intr-un comunicat al BNR.

"In acest context, a fost evidentiat faptul ca, pentru reluarea cresterii economice pe o baza sanatoasa, este esentiala continuarea consolidarii fiscale si a reformelor structurale, astfel incat implementarea obiectivelor pe termen mediu sa asigure un proces sustenabil de convergenta nominala si reala cu Uniunea Europeana", se mai spune in comunicat.

La plecare, Basescu a fost condus de Mugur Isarescu si de ministrul Finantelor. Seful statului nu a facut declaratii despre discutiile de la BNR.

Presedintele participa in mod traditional, la inceput de an, la astfel de intalniri de lucru la sediul BNR.

Prezenta lui Traian Basescu la BNR vine dupa ce ieri a participat si la sedinta de Guvern, unde s-a discutat despre stadiul acordului de finantare cu FMI.

Miercuri, BNR a afisat o rata de schimb de 4,27 de lei pe euro, cu 0,28 de bani mai mare decat cea de marti, iar analistii spun ca aprecierea va continua si in urmatoarea perioada!

Leul va creste cu 1,5% fata de euro, in urmatoarele 12 luni, pana la 4,2 lei, potrivit analistilor intervievati de Reuters, care au redus la jumatate estimarea din decembrie, de +3%.

Boardul FMI se intruneste, maine, la Washington, pentru a decide acordarea celei de-a 7-a transe din acord, in valoare de 900 de milioane de euro.

Banii trebuia virati in decembrie, dar decizia a fost amanata din cauza nerespectarii de catre Guvernul de la Bucuresti a conditiilor din Acord.