Pentru următorii trei ani, CNP a menţinut prognozele privind avansul PIB la 5,7% în 2019 şi 2020. respectiv la 5% în 2021.

Valoarea în preţuri curente a Produsului Intern Brut va urca la 924,2 miliarde de lei în acest an, 995,4 miliarde de lei în 2019, 1.072 miliarde de lei în 2020 şi 1.148 miliarde de lei în 2021.

Consumul final este de aşteptat să crească cu 6,3% în acest an, prognoză, de asemenea revizuită în urcare de la 5,8% în toamnă, pe fondul sporirii consumului individual al gospodăriilor cu 6,6%. În următorii trei ani, creşterea consumului va încetini la 5,6% în 2019, 5,4% în 2020 şi 4,9% în 2021.

Pe de altă parte, formarea brută de capital fix (investiţiile) urmează să ajungă 7,9% în acest an, 8,4% în 2019, 8,6% în 2020 şi 7,4% în 2021.

Comisia Europeană preconizează, pentru 2018, un avans al economiei româneşti de până la 4,4%, similar cu cel din ultimele previziuni ale Fondului Monetar Internaţional.

De asemenea, Banca Mondială estimează o expansiune a PIB de 4,5%, în 2018, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a previzionat o creştere a PIB de 4,2%.