La sfarsitul lunii octombrie, rezervele valutare se situau la 32,214 miliarde euro, cu un maxim de 32,913 miliarde euro in ianuarie si un minim de 30,681 miliarde euro in mai, potrivit BNR. 

In noiembrie, au avut loc intrari de 1,142 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene si altele. 

Totodata, iesirile de 1,889 miliarde euro au insumat "impactul intrarii in vigoare a deciziei de reducere a ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor in valuta de la 16% la 14% incepand cu perioada de aplicare 24 noiembrie - 23 decembrie 2014, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele. La capitolul plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta se regasesc rambursari de capital si dobanda din imprumutul de la Fondul Monetar International pentru care Romania a rambursat circa 326 milioane echivalent euro", se arata in comunicat. 

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3,17 miliarde euro. 

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) erau de 34,638 miliarde euro la finele lunii noiembrie, fata de 35,327 miliarde euro la sfarsitul precedentei. Acestea au oscilat in timpul anului intre un minim de 33,752 miliarde euro atins in mai si un maxim de 35,983 miliarde euro, in ianuarie.  Platile scadente in decembrie in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza circa 244 milioane euro.