Altii sustin ca nici macar in al 12-lea ceas nu au obtinut actele aditionale, pe care ar fi trebuit sa le semneze.

De luni, 20 septembrie 2010, toate bancile vor aplica noile prevederi aduse de Ordonanta 50. Iar modificarile intra in vigoare indiferent daca semnati sau nu actul aditional.

Insa bancile trebuie sa dovedeasca, de saptamana viitoare, ca v-au adus la cunostinta toate aceste modificari. Unele institutii au trimis scrisori sau sms-uri, altele i-au chemat la sediu pe clienti.

Daca nu semnati si nici nu contestati in scris actul aditional, atunci modificarile propuse intra in vigoare prin acceptare tacita.

Este un detaliu important, deoarece, potrivit unora dintre datornici, institutiile financiare au profitat de ocazie pentru a ascunde in noile contracte o parte din comisioanele ilegale sau pentru a majora dobanzile.

La o sucursala din Oradea oamenii s-au prezentat in zori, ca pe vremuri la coada la lapte.

Si la Bucuresti sediile bancilor s-au dovedit neincapatoare. Clientii RBS au fost instiintati joi noapte printr-un email, ca sunt invitati sa-si semneze actele aditionale..

Reprezentantii bancii au anuntat printr-un comunicat ca extind programul de lucru cu publicul in week-end si ca termenul limita pana la care poate fi dat un raspuns este 29 octombrie, desi legea spune ca pana luni.

La BCR si Volksbank romanii reclama ca li s-au majorat nejustifcat dobanzile si ca n-au disparut comisioanele abuzive.

Bancherii ameninta ca noua legislatie, desi este in favoarea consumatorilor, ar putea sugruma creditarea.

Modificarile aduse de Ordonanta 50 nu se aplica si in cazul creditelor acordate prin programul Prima Casa.