"Conform datelor oficiale ale Comisiei Europene (la nivelul anului 2013 - n. r.), statele membre UE din Europa Centrala si de Est au printre cele mai mari niveluri de deficit in colectarea TVA-ului (dat de diferenta dintre veniturile pe care bugetul statului ar trebui sa le colecteze din TVA si veniturile pe care le colecteaza in realitate) ce se incadreaza intre 22,4% in Republica Ceha si 41,1% in Romania. Restul tarilor CEE (...) au, de asemenea, niveluri mari de deficit in colectarea TVA-ului, respectiv 24,4% (Ungaria), 26,7% (Polonia) si 34,9% (Slovacia)", informeaza PwC, transmite Agerpres.

In ultimii ani, cateva tari CEE, cum ar fi Romania, Slovacia, Polonia, au initiat reforme ale administratiilor fiscale, precum si programe de modernizare menite sa reduca deficitul de colectare a TVA-ului.  

Aceasta problema comuna a regiunii costa bugetele de stat ale celor cinci tari CEE in jur de 27 miliarde euro anual.  

"Daca privim in perspectiva, aceasta suma este mult mai mare decat totalul veniturilor anuale obtinute din taxe in Slovacia (21,8 miliarde de euro in 2013, conform datelor furnizate de OECD). In economia globalizata de astazi, in care evazionistii fiscali isi pot schimba nestingheriti tarile de rezidenta pentru a profita de portitele legislative, devine esential ca tarile CEE sa abordeze problema fraudei fiscale impreuna, intr-un mod coerent si coordonat. Prin urmare, tarile CEE ar trebui sa-si intensifice schimbul de bune practici si sa conlucreze in lupta impotriva fraudei fiscale si in reducerea deficitului de colectare a TVA-ului", a declarat Daniel Anghel, lider Impozite Indirecte CEE al PwC.  

El a precizat ca schemele de fraudare a TVA-ului folosite in trecut in tarile europene occidentale sunt acum replicate in tarile CEE.  

"Asa numitele fraude de tip carusel si veriga lipsa au fost identificate in tarile CEE in domenii precum: deseuri de metal, industria agroalimentara, textile, componente IT, telefonie mobila, imobiliare si retail. Din acest motiv, am prezentat in cadrul conferintei de astazi experienta diferitelor state membre UE din Europa Centrala si de Est in lupta cu evaziunea fiscala si tipurile de masuri legislative si institutionale care au functionat cel mai bine in combaterea evaziunii si cresterea colectarii TVA", a adaugat Anghel.  

Oficiali din cadrul ministerelor de finante si ale economiei din cinci tari din Europa Centrala si de Est (Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia) au facut apel la o abordare comuna pentru combaterea fraudei de TVA si cresterea colectarii veniturilor bugetare din TVA, in cadrul unei conferinte organizate joi de PwC in Budapesta.