În total, Ministerul Finanţelor a atras în acest an 2,52 miliarde de lei şi 457,4 milioane de euro prin cele două runde de finanţare derulate la Bursa de Valori Bucureşti.
 
"Succesul celei de-a doua oferte de titluri de stat pentru populaţie, care l-a depăşit chiar pe cel din vară, dovedeşte că revenirea cu astfel de instrumente pe piaţa de capital a fost o decizie foarte bună. Să atragi aproape un miliard de euro de la populaţie, într-un context dificil pentru toată lumea, este o dovadă că românii au încredere în Ministerul Finanţelor Publice şi, implicit, în statul român. Acest program a continuat nu numai pentru că este un succes, dar şi pentru că este o strategie a statului de a se finanţa de la cetăţeni. Practic, prin achiziţia titlurilor de stat, cetăţenii participă direct la programele de investiţii în economie şi suntem toţi cointeresaţi să iasă bine. Avem diverse strategii în lume şi vedem că ţările care se finanţează în proporţie importantă din interior au o stabilitate mai mare a datoriei publice", a declarat Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice.

Astfel, valoarea rundelor de finanţare derulate în acest an la BVB de către Ministerul Finanţelor Publice a urcat 4,74 miliarde de lei - aproape un miliard de euro (2,52 miliarde de lei şi 457,4 milioane de euro).

"Ministerul Finanţelor Publice a fost dintotdeauna un partener al pieţei de capital şi ne bucurăm să vedem succesul înregistrat pentru cele două oferte de titluri de stat Fidelis derulate la Bursa de Valori Bucureşti. Pentru mulţi dintre românii care au participat în această ofertă titlurile de stat sunt primul contact cu piaţa de capital şi suntem convinşi că o parte dintre cei nou veniţi în piaţă se vor uita şi spre alte investiţii disponibile la BVB. Succesul acestor două IPO-uri pentru titlurile de stat Fidelis şi al rundelor de finanţare derulate de companiile private în acest an se poate traduce în peste un miliard de euro, bani pe care investitorii i-au pus în mişcare prin intermediul pieţei de capital. Aceasta demonstrează din nou că piaţa de capital a fost, este şi va fi un canal inepuizabil şi eficient pentru finanţarea companiilor, dar şi a statului, pentru că vorbim de surse diverse de capital, respectiv persoane fizice, precum şi fonduri de investiţii, cu active de aproape 42 miliarde de lei, şi fondurile de pensii administrate privat, cu active de 72,6 miliarde de lei", a afirmat preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, Radu Hanga.

În cadrul celei de-a doua oferte, respectiv în perioada 9 - 27 noiembrie, românii au plasat aproape 13.300 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturităţi de unu, respectiv trei ani, şi o emisiune în euro, cu scadenţă la cinci ani.

"Succesul celor două oferte de titluri de stat este impresionant pentru că este vorba de bani atraşi doar de la persoane fizice. Vorbim de aproape 1 miliard de euro, bani investiţi de cetăţeni. Vedem că depozitele populaţiei continuă să crească, ajungând la aproape 250 miliarde de lei. Pe de altă parte, vedem că aşteptările inflaţioniste indică o continuare a perioadei dobânzilor modeste, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai mulţi români vor trebui să caute plasamente mai rentabile pentru banii lor, iar bursa le oferă o paletă diversificată de astfel de plasamente. Deja vedem că piaţa de capital din România a devenit mai agilă şi investitorii sunt mai atenţi la oportunităţile care vin pe piaţă, dispun de capital şi fructifică oportunităţile chiar şi în perioade de incertitudine", a spus Adrian Tănase, directorul general al BVB.

Dobânda anuală pentru titlurile în euro este de 1,85%, în timp ce pentru titlurile în lei dobânda anuală este de 3,5% în cazul celor cu scadenţa în 2021 şi de 4% în cazul celor cu scadenţa în 2023.

Titlurile de stat au intrat la tranzacţionare la BVB, luni, 7 decembrie, şi pot fi cumpărate sau vândute în mod transparent în orice moment prin intermediarii autorizaţi.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat FIDELIS a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie) şi Banca Comercială Română şi BRD - Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin 11 participanţi eligibili.

Subscrierea iniţială a titlurilor nu a fost comisionată de către intermediari, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital nu sunt impozabile. Pragul minim de subscriere a fost de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. În emisiunea de titluri de stat FIDELIS au putut investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.