Articolul, publicat de Financial Times, citat de Mediafax, apartine lui Edward Chancellor, expert in istorie financiara, jurnalist si, din 2008, strateg la fondul de investitii GMO din Boston.

Materialul se bazeaza pe o analiza publicata la inceputul lunii mai de banca americana de investitii Morgan Stanley, care discuta patru posibile scenarii in care ar putea evolua criza datoriilor de stat din zona euro.

Cel mai optimist deznodamant al crizei ar fi convergenta politica si economica a statelor din zona euro, in urmatorii ani, insa in lumina evenimentelor recente scenariul pare implauzibil.

O alta varianta ar fi convergenta economica a statelor din zona euro fara o uniune politica, insa reformele necesare pentru atingerea acestui obiectiv reprezinta solutii pe termen lung, incompatibile cu instabilitatea politica antrenata de austeritatea severa din sudul zonei euro.

Pentru a redeveni competitiva din punct de vedere economic in raport cu Germania, Spania ar avea nevoie de scaderea costului muncii cu cel putin 20%, iar o devalorizare interna de o asemenea magnitudine este imposibil de realizat intr-o tara cu somaj de 25% si o datorie a sectorului privat nefinanciar care depaseste 200% din PIB.

Al treilea scenariu descris de Morgan Stanley este autosugestiv - destramarea zonei euro - in contextul absentei vointei politice pentru convergenta economica. Costurile economice si financiare si complexitatea juridica a dizolvarii zonei euro sunt imposibil de calculat sau anticipat, de la statutul instrumentelor financiare denominate in euro la impactul asupra Uniunii Europene ca intreg, despre care nu se stie daca mai poate exista dupa desfacerea uniunii monetare.

Al patrulea scenariu la care face referire Morgan Stanley este supranumit "Casatoria in stil italian", dupa filmul din 1964 cu acelasi nume. Banca se refera la reunificarea Italiei in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand intreaga tara, in forma actuala, a adoptat o moneda unica.

La acea data, nordul Italiei se bucura de mult mai multa prosperitate decat sudul, cu un venit mediu cu circa 20% mai ridicat. Sudul tarii nu era insa nici pe departe subdezvoltat, avand avantajele unei populatii mai numeroase si mai multor locuri de munca in industrie decat regiunile nordice.

Istoria economica a Italiei in urmatorii 150 de ani este definita in principal de divergentele persistente dintre nord si sud. Decalajul salarial a inceput sa creasca la scurt timp dupa reunificare. In prezent, venitul mediu din nordul Italiei este cu aproximativ 70% mai ridicat decat in sud.

Intre timp, sudul s-a confruntat constant cu somaj ridicat, saracie si o lipsa perpetua de oportunitati economice, care a antrenat fenomenul emigrarii.

Desigur, diferentele de natura culturala dintre cele doua regiuni au contribuit la dezvoltarea situatiei, insa principalul vinovat pare sa fie uniunea monetara a Italiei.

Productivitatea din sudul tarii a crescut mai incet decat in nord, iar spre sfarsitul secolului XIX sectorul agricol a inceput sa se confrunte cu o concurenta dura in privinta preturilor din partea Lumii Noi. Daca Regatul celor Doua Sicilii ar fi continuat sa existe, moneda din regiune ar fi fost cu siguranta mai scazuta in valoare fata de moneda unica italiana, sprijinind competitivitatea economiei locale.

Moneda adoptata de Italia dupa unificare s-a apreciat insa timp de cateva zeci de ani, subminand tot mai mult competitivitatea economica a sudului.

Italia a reusit sa ramana unita datorita transferurilor fiscale uriase din nord spre sud, care continua si in ziua de azi.

Economistii plaseaza aceste transferuri la 4-5% din PIB pe an. Fluxul de subventii acordat sudului a mentinut veniturile de acolo la niveluri nesustenabile economic, alimentand somajul, iar proiectele mari de infrastructura si dezvoltare finantare de nord a antrenat coruptia si a hranit organizatiile criminale.

Transferurile fiscale au ajutat Italia sa-si mentina unitatea politica, insa cu costuri enorme, iar extrapolarea acestui scenariu la nivelul zonei euro anunta un viitor sumbru pentru Europa, cu adancirea divergentelor si intretinerea unui echilibru economic artificial in Grecia si celelalte state din sud.