Analistii contactati de Mediafax anticipau ca preturile de consum au urcat in aprilie cu 0,3-0,5% fata de martie si au dus rata anuala a inflatiei la 4,3%, dupa o scumpire a medicamentelor si o usoara depreciere a leului.

Preturile medicamentelor au crescut in luna aprilie cu 3,96%, intrucat de la 1 aprilie acestea au fost actualizate in functie de cursul valutar utilizat in bugetul pentru acest an.

De asemenea, preturile articolelor medicale s-au majorat cu 3,75%. O crestere de peste un punct procentual a mai avut loc la citrice si fructe meridionale, care s-au scumpit cu 1,52%.

La polul opus, o scaderere semnificativa a avut loc la oua, care s-au ieftinit cu aproape 6% fata de luna precedenta.

La celelalte categorii de marfuri si servicii, modificarile preturilor au fost modice, in limita unui punct procentual.

Cursul mediu de schimb calculat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) pentru luna aprilie a fost de 4,1285 lei/euro, in crestere cu aproape 1% comparativ cu nivelul mediu din martie, de 4,0879 lei/euro.

Cresterea medie a preturilor pe total in ultimele 12 luni (mai 2009 - aprilie 2010) fata de precedentele 12 luni (mai 2008 - aprilie 2009) determinata pe baza IPC, cat si cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) a fost de 4,9%.

De la inceputul anului, preturile au urcat cu 2,46%, cu peste un punct procentual sub prognoza revizuita a Bancii Nationale pentru 2010.

BNR a revizuit in urcare, saptamana trecuta, prognoza de inflatie pentru acest an, de la 3,5% la 3,7%, si pentru 2011, de la 2,7% la 2,8%.

Inflatia reprezinta unul dintre criteriile fixate in acordul de finantare externa semnat de Romania, in valoare de 20 miliarde de euro, si coordonat de Fondul Monetar International. Totodata, inflatia se numara printre criteriile de convergenta pe care Romania trebuie sa le indeplineasca pentru aderarea la zona euro.