Leul a scăzut cu aproape 2% din decembrie, în urma măsurilor fiscale luate de Guvern la finele anului trecut şi, chiar dacă executvul s-a angajat să modifice unele dintre măsurile luate, analiştii consultaţi de Reuters cred că leul va scădea, un euro urmând să ajungă 4,795 lei, scrie Mediafax.ro.

Analiştii cred că moneda cehească va câştiga aproape 2% faţă de euro în anul următor, în condiţiile în care banca centrală continuă să majoreze dobânzile, pentru combaterea inflaţiei.

Estimarea medie a analiştilor chestionaţi de Reuters indică o creştere a forintului cu 0,6% faţă de euro în următoarele 12 luni, iar zlotul este văzut în urcare cu 1,1%.

O încetinire a economiei în zona euro ar influenţa politica monetară a Băncii Centrale Europene, situaţie care a spori oarecum atractivitatea activelor financiare din Europa Centrală.

BCE şi-a redus semnificativ și estimările privind creşterea economică înregistrată de zona euro în acest an şi anul viitor, din cauza acumulării riscurilor la adresa conjuncturii, a anunţat, joi, preşedintele băncii, Mario Draghi.

În conformitate cu noile estimări ale BCE, produsul intern brut al zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 1,1% în acest an şi un avans de 1,6% anul viitor, faţă de 1,7% cât estima BCE în luna decembrie 2018 pentru următorii doi ani. În ceea ce priveşte estimările pentru 2021, BCE şi-a menţinut prognoza de creştere nemodificată la 1,5%.

"Riscurile care planează asupra perspectivelor de creştere din zona euro sunt în continuare orientate în jos, ca urmare a persistenţei incertitudinilor care au legătură cu factorii geopolitici, cu ameninţarea protecţionismului şi vulnerabilităţilor de pe pieţele emergente", a declarat Mario Draghi.

De asemenea în ceea ce priveşte inflaţia, BCE şi-a revizuit estimările privind creşterea preţurilor de consum în zona euro până la 1,2% în acest an, la 1,5% anul viitor şi la 1,6% în 2021, faţă de 1,6%, 1,7% şi 1,8% cât estima în luna decembrie. Prin această revizuire, Mario Draghi a admis implicit că BCE nu îşi va atinge, înainte de 2022, obiectivul privind o creştere a preţurilor mai mică dar apropiată de 2%.

"Consiliul guvernatorilor este pregătit să îşi ajusteze toate instrumentele pentru a se asigura că inflaţia continuă să se îndrepte, în mod sustenabil, spre obiectivul ţintă", a spus Mario Draghi.