Conform unui comunicat al MFP, veniturile aferente sunt neimpozabile, iar titlurile de stat pot fi cumpărate între 4 şi 22 februarie 2019 de la unităţile Trezoreriei Statului şi între 4 şi 21 februarie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Poştei Române, din mediul urban, şi până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

"Titlurile de stat care sunt lansate în data de 4 februarie 2019 sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate. Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori", precizează MFP.

Ultima emisiune de titluri de stat pentru populaţie lansată de Ministerul Finanțelor a fost la sfârșitul lunii noiembrie anul trecut, cu o maturitate la doi ani şi o dobândă de 4,5%.

În data de 6 iulie 2018 s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, cu o maturitate de 5 ani şi o dobândă de 5% pe an. Volumul total de subscriere atins a depăşit 786 de milioane de lei.

Cea de-a doua emisiune de titluri de stat din cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, destinată exclusiv populaţiei, a fost lansată pe 1 august 2018. Titlurile de stat au avut o valoare nominală de 1 leu, scadenţa la trei ani, şi o dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.