"Suntem în perioada în care luăm primele măsuri care să permită o funcţionare relativ normală a economiei. Sunt două categorii de măsuri. Prima vizează păstrarea lichidităţii în sistemul bancar. În aceste moment sunt bani suficienţi în bănci sunt bani suficienţi în ATM-uri şi facem şi toate eforturile, împreună cu sistemul bancar, ca ministerul de Finanţe să aibă acces la aceşti bani", a spus Suciu la Antena 3, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că nu este niciun motiv de îngrijorare legat de depozitele bancare, de banii din bănci ai oamenilor, iar starea de urgenţă, "după ce va fi clarificată noţiunea", nu va avea niciun impact în legătură cu sistemul bancar.

"Nu este nicio legătură între instalarea stării de urgenţă şi situaţia sistemului bancar, nu este niciun motiv de îngrijorare sau de a încerca să scoatem bani din ATM şi din bănci . Este un apel la calm pe care îl fac, la bună-cuviinţă şi la înţelegerea situaţiei respective", a explicat purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale.

Acesta a precizat că a doua măsură pe care BNR o ia este să păstreze, în condiţiile evoluţiei pieţei, în condiţiile volatilităţii din pieţele internaţionale a stabilităţii cursului şi a dobânzilor.

"Ştiu că astăzi aţi consemnat recorduri şi aţi consemnat ca atare. Dar trebuie să ţinem cont şi de contextul regional şi în contextul regional, de exemplu, zlotul a avut o depreciere de 0,7%, forintul de 0,7, leul de doar 0,1. Din acest motiv spun că, cu o asemenea depreciere, avem o stabilitate a cursului de schimb ţinând cont de noile condiţii economice. De aceea spun: o comparaţie în termenii aceştia cu epoca de altădată, în care evoluţia leului era într-un anumit fel, aproape că nu se mai susţine. Suntem într-o nouă dimensiune economică, într-o nouă paradigmă economică, şi, chiar dacă nominal lucrurile evoluează pe context de depreciere sau aşa mai departe, sau în context de record, nu cred că mai este potrivit să le consemnăm ca atare de vreme ce, aproape că aş spune, lumea s-a schimbat", a precizat Suciu.

Potrivit acestuia, este important să avem o anumită stabilitate a cursului în termenii relativi în care poate avea loc această stabilitate, ţinând cont de noile circumstanţe, iar la acest lucru Banca Naţională lucrează foarte mult în această perioadă, la această stabilitate relativă în condiţiile de piaţă.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca băncile să amâne plata ratelor, reprezentantul BNR a subliniat că sunt deja bănci care au luat asemenea măsuri, pentru că sunt situaţii în care nu se poate face plata ratelor, ca de exemplu, în cazul persoanelor în izolare, persoanelor care au probleme medicale.

"Şi, evident că susţinem aceste măsuri. Suntem în discuţii permanente cu sistemul bancar pentru a găsi acele reglementări care le pot facilita aceste decizii celor din sistemul bancar, care sunt în această perioadă într-un proces de analiză de la caz a caz, să se vadă unde, când şi cum pot implementa asemenea decizii", a mai afirmat Suciu.

Totodată, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a precizat că sistemul bancar trebuie să prezinte un pachet important privind situaţia ratelor bancare, deoarece fluctuaţia plăţilor creditorilor va fi mai lungă de 2-3 luni.

"Discuţiile (Guvernului cu băncile pe tema suspendării ratelor, n.r.) sunt, aici este decizia sistemului bancar şi vor găsi cea mai bună soluţie, eu cred că trebuie să ne gândim, şi este bine ceea ce face sistemul bancar, el se gândeşte că nu e doar o fluctuaţie de 2-3 luni, s-ar putea să fie mai lungă, şi atunci cred că ei trebuie să vină cu un pachet important, să îi lăsăm să facă pachetul să fie cât mai bun şi să fie aplicabil. Vom vedea cu ce vor apărea, dar cred că vor apărea cu ceva în perioada următoare", a afirmat Florin Cîţu.

Unele bănci au anunţat deja, începând de luni, măsuri speciale în contextul pandemiei de COVID - 19, cum ar fi suspendarea temporară a plăţii ratelor la credite sau oferirea de internet şi mobile banking fără costuri timp de trei luni.

Lista băncilor care au anunțat amânarea plății ratelor.