Potrivit acestuia, decizia a fost luată în urma unei discuţii pe care a avut-o în cursul zilei de luni cu premierul desemnat Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, dar şi cu partenerii din coaliţie.

"Am discutat despre declaraţia 600. Am solicitat ca pe 31 ianuarie, în prima şedinţă de Guvern, să adopte o ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie, pentru a le da posibilitatea ca în perioada imediat următoare să meargă până la eliminarea Declaraţiei 600, cu condiţia să găsească soluţia pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuţii să rămână asiguraţi în sistemul de asigurări şi să găsească o soluţie civilizată pentru a elimina disconfortul celor care au fost sau care ar trebui să depună această declaraţie", a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.

Anterior, surse politice declarau pentru Stirile ProTV că Ministerul Finanțelor ia în calcul amânarea termenului de depunere a Declarației 600, care în prezent este 31 ianuarie, precum și majorarea plafonului de venituri peste care vor fi plătite cotribuții.

Declaraţia 600 vizează veniturile asupra cărora se vor declara şi plăti contribuţiile sociale şi de sănătate pentru veniturile extrasalariale mai mari de 1.900 de lei pe lună.

Astfel, conform surselor citate, plafonul care în prezent este de 1.900 de lei lună (respectiv 22.800 de lei pe an) ar putea fi mărit, astfel încât să fie afectați mai puțini contribuabili.

Artişti, jurnalişti, notari, investitori, fermieri, avocaţi, care au PFA-uri sau drepturi de autor, dar şi proprietari care obţin bani din chirii trebuie să depună la ANAF un formular în care îşi estimează veniturile pentru anul acesta.

Oamenii au fost însă luaţi pe nepregătite. Dacă greşesc estimarea veniturilor şi plătesc în avans taxe prea mari pentru ele, nu vor mai putea recupera banii pe care îi dau în plus. Apărut parcă peste noapte, formularul 600 al Fiscului le dă de furcă românilor cu venituri extrasalariale.

Lista celor care trebuie să se familiarizeze cu noul formular al Fiscului este lungă: de la artişti, avocaţi, notari, consultanţi, profesori, până la fermieri. Sunt vizaţi cei care lucrează ca Persoană Fizică Autorizată, întreprinderi individuale şi cu drepturi de autor.

Citește și: Cum se calculează veniturile care trebuie declarate în formularul 600

Vor plăti toţi cei care pe lângă salariu au obţinut anul trecut venituri de peste 1.900 de lei NET pe lună. Obligaţia le revine însă şi celor care încep acum astfel de activităţi şi estimează că în acest an vor depăşi pragul de 1900 de lei câştigaţi pe lună.

Suma pe care trebuie să o reţineţi este de 22.800 de lei pe an. Dacă o depăşiţi, depuneţi formularul. În acest caz, datoraţi cel puţin 190 de lei pe lună, însemnând contribuţia de sănătate de 10% din salariul minim pe economie. Asta înseamnă 2.280 de lei pe an, bani pe care îi plătiţi trimestrial, în 4 tranşe, începând cu 25 martie.

În afară de contribuţia la sănătate, o achitaţi şi pe cea de pensie, care înseamnă încă 5.700 de lei pe an cel puţin.

În total, aproape 8.000 de lei pe an! Adică statul încasează dinainte banii şi pentru contribuţii de sănătate, nu doar pentru pensie ca până acum, iar sumele care se vor strânge ar putea trece de 1 miliard de lei pe an.

Totul este însă complicat, se plâng cei care sunt nevoiţi să completeze documentul.

Declarația 600 are opt pagini - 4 pagini în care trebuie să scrieţi datele de identificare şi alte 4 pagini cu instrucţiuni de completare a acestei declaraţii. Cei de la ANAF estimează că 210.000 de români trebuie să depună această declaraţie până la finele lunii ianuarie - dacă acest termen nu va fi amânat oficial.