Specialistii nu au stabilit inca valoarea comorii, dar estimeaza ca aceasta s-ar ridica la 25 de miliarde de rupii, ceea ce inseamna aproximativ 400 de milioane de euro.  

De la descoperirea comorii, secutitatea templului a fost intarita, de teama hotilor.

Templul Sree Padmanabhaswamy a fost construit in secolul al 16-lea de catre regii care au condus regatul Travancore.

Legendele locale indica faptul ca monarhii erau extrem de bogati si ca au ascuns comorile in peretii si boltele templului.

Inspectiile la templu au inceput in urma cu putin timp, cand Curtea suprema a Indiei a numit o comisie de sapte persoane care sa evalueze obiectele din interior, inclusiv cele aflate in doua camere care se crede ca au fost deschise ultima data acum 130 de ani.

Comorile includ lanturi foarte vechi de aur, diamante si pietre pretioase care nu pot fi cuantificate in bani. Unele dintre ele provin din secolul al 16-lea", spune un oficial prezent cand a fost facuta descoperirea. El a precizat ca, pana acum, au fost deschise doar doua dintre cele patru camere ale templului.