Întrebat despre circulara transmisă ordonatorilor de credit, privind diminuarea cheltuielilor, Teodorovici a precizat că aceştia trebuie să facă o analiză şi dacă sunt cheltuieli ce pot fi reduse, să acţioneze în mod corespunzător.

"Orice familie, orice om încearcă să-şi stabilească cheltuielile într-o logică normală. Chiar dacă ai bani şi totuşi poţi să faci o eficientizare a cheltuielilor pe care le ai de făcut de ce să nu o faci? Ce face Ministerul Finanţelor: A spus clar că sunt date nişte limite până la final de an, că fiecare minister în parte, agenţie publică, orice structură publică trebuie să facă o astfel de analiză şi dacă sunt astfel de cheltuieli să şi le adapteze în mod corespunzător, nimic altceva. Nu înseamnă că aceasta s-a făcut pentru că până la final de an nu există şi banii necesari. Nu are legătură una cu alta. Până la final de an sunt şi bani pentru ce ne-am angajat că avem de făcut, atât în investiţii cât şi alte cheltuieli legate de veniturile românilor, pensii sau salarii. Dar, repet, dacă totuşi o cheltuială publică poate fi ajustată într-un mod logic de ce să nu se facă acest lucru", a spus ministrul Finanţelor, potrivit Agerpres.

El a subliniat că este decizia ordonatorului de credit, că este ministru sau şef de agenţie, să se uite dacă ce s-a planificat s-a cheltuit este justificat nu.

De asemenea, Teodorovici a menţionat că la prima rectificare din acest an va trebui făcută o astfel de analiză pentru a şti exact "în care direcţie se acţionează la nivel de Guvern", dar a refuzat să spună dacă rectificarea va fi pozitivă sau nu. "Vom vedea la momentul rectificării", a spus el.

Întrebat dacă vor fi reduceri de personal, şeful de la Finanţe a răspuns că "nu va fi aşa ceva".

Pe de altă parte, Eugen Teodorovici a reiterat că România poate, în maximum doi ani, să nu mai fie în situaţia de a mai avea deficit.

"28 miliarde de lei nu înseamnă o sumă mare pentru o ţară ca România care are multe astfel de zone unde cheltuie bani în mod nejustificat.(...) Numai că România nu este în situaţia în care atenţia să fie strict pe reducerea deficitului. Noi trebuie să facem şi foarte multe investiţii", a mai afirmat Eugen Teodorovici.

Anterior, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat că, în urma discuţiilor avute la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-a ajuns la concluzia că sumele de care primăriile "au fost vitregite" în ultimele trei luni vor fi restituite la rectificarea bugetară.