In ultimele doua decenii, sectorul finantelor internationale a fost zguduit de mai multe scandaluri legate de fraude financiare cauzate mai ales de traderi, potrivit Reuters, cel mai recent fiind cel de la grupul francez Societe Generale.

Octombrie 2010 - Jerome Kerviel, fost trader la Societe Generale, a fost condamnat la trei ani de inchisoare de catre un tribunal din Paris pentru rolul intr-un scandal de trading si trebuie sa returneze bancii 4,9 miliarde de euro. Kerviel, in varsta de 33 de ani, a fost gasit vinovat de incalcarea increderii, abuz de echipamente IT puse la dispozitie de banca si fals.

Aprilie 2010 - Evan Dooley, angajat la MF Global, este pus sub acuzare pentru o frauda si alte infractiuni, dupa ce a acumulat pierderi de 141 milioane de dolari speculand pe contracte futures pentru cereale in februarie 2008. Incidentul a fost dezvaluit in decembrie 2009, cand autoritatile de reglementare din SUA au amendat cu zece milioane de dolari MF Global pentru supravegherea interna insuficienta.

Iunie 2009 - Un trader de la compania de brokeraj din sectorul petrolier PVM Oil Futures a acumulat pierderi de aproape zece milioane de dolari, dupa o serie de tranzactii neautorizate care, potrivit estimarilor, au cauzat cresterea pretului petrolului la nivel global. Traderul, identificat drept Steve Perkins, a primit ulterior interdictie la trnzactii.

Mai 2009 - Fostului trader Morgan Stanley - David Redmond - i s-a interzis sa mai profeseze in domeniu dupa ce a investit foarte mult in contracte futures pe petrol, iar ulterior a incercat sa mascheze plasamentele.

Februarie 2009 - Fostul trader senior de la Merrill Lynch Londra - Alexis Stenfors - a primit interdictie pentru cinci ani dupa ce si-a supraevaluat valoarea pozitiilor de trading pentru a ascunde pierderi, fortand banca americana sa inrgistreze o pierdere de 456 milioane de dolari.

Iulie 2006 - David Bullen si Vince Ficarra, doi dealeri de derivate pe piata valutara la National Bank of Australia, au fost arestati dupa un scandal din 2004 care a costat banca circa 187 milioane de dolari. Cei doi au fost gasiti vinovati de tranzactii fictive pentru a incasa bonusuri si pentru a acoperi pierderi. Traderii s-au alaturat in inchisoare altor doi angajati ai bancii, de asemenea traderi. Bullen publicase, deja, cartea "Fals: Viata mea ca trader-escroc", despre cum a inlocuit consumul de alcool cu budismul.

Martie/aprilie 2006 - Fondul Amaranth Advisors a acumulat pierderi de 6,4 miliarde de dolari din contracte pe gaze naturale pe platforma NYMEX, inainte de lichidare in 2006. Autoritatile bursiere au acuzat ulterior Amaranth si fostul trader sef al fondului, Brian Hunter, de incercarea de a manipula preturile gazelor naturale in contractele futures.

Februarie 2002 - Allied Irish Bank a anuntat ca traderul John Rusnak a fraudat subsidiara Allfirst din SUA a bancii cu 691 milioane de dolari. Rusnak a fost condamnat la 7 ani si jumatate de inchisoare, dupa ce a admis ca a creat un sistem care i-a asigurat anual, in perioada 1997-2001, sume de 850.000 de dolari din salarii si bonusuri.

Ianuarie 2001 - Fostul director financiar al companiei Griffin Trading, Scott Szach, a fost acuzat de deturnarea a 5,56 milioane de dolari dintr-un cont al companiei catre un cont de brokeraj pentru a finanta investitii neautorizate. La 18 luni dupa aceste tranzactii, firma s-a desfiintat.

Martie 1998 - Joseph Jett, fost trader cu obligatiuni la Kidder Peabody, a fost acuzat de raportarea unor profituri fictive de 350 de milioane de dolari pentru a ascunde pierderi, intr-un scandal care a condus, ulterior, la vanzarea firmei. A fost condamnat de un judecator in septembrie 2007 sa restituie 8,2 milioane de dolari si a fost amendat cu 200.000 de dolari.

Iunie 1996 - Firma de brokeraj Sumitomo Corp a inregistrat pierderi de 2,6 miliarde de dolari pe parcursul a zece ani, din cauza unor traderi care au efectuat tranzactii neautorizate, in special traderul sef, Yasuo Hamanaka. Sumitomo l-a concediat pe Hamanaka, poreclit "Domnul 5%", deoarece se credea ca echipa sa de traderi ar controla 5% din tranzactiile mondiale cu cupru. Mai tarziu, "Domnul 5%" a fost condamnat la inchisoare pentru opt ani.

Septembrie 1995 - Banca japoneza Daiwa a inregistrat o pierdere de 1,1 miliarde de dolari din cauza unor tranzactii neautorizate cu obligatiuni realizate de traderul Toshihide Iguchi, unul dintre directorii din SUA. Acesta a fost condamnat la inchisoare in 1996.

Februarie 1995 - Barings, una dintre cele mai vechi banci de investitii din Marea Britanie, s-a prabusit, dupa ce traderul Nick Leeson, din Singapore, a pierdut 1,4 miliarde de dolari in tranzactii cu derivate. Leeson a fost condamnat la inchisoare in Singapore, iar banca a fost preluata de grupul olandez ING pentru o lira sterlina.

Aprilie 1992 - Autoritatile din India au acuzat banci si traderi ca au colaborat pentru a sustrage 1,3 miliarde de dolari de pe piata interbancara a valorilor mobiliare, pentru a sustine o crestere puternica pe bursa de la Mumbai. Brokerul Harshad Mehta, considerat a fi in spatele acestei escrocherii, a murit in inchisoare in timpul procesului.

Citeste si

Dunarea ramane fara apa. Centrala nucleara de la Cernavoda, sub presiune

Pe 15 septembrie 2008 incepea declinul economic mondial. Dupa 3 ani, lumea se adanceste in criza VIDEO