"Este un subiect luat in discutie de toti creditorii internationali. Toate calculele pe care le facem acum presupun ca programul va dura pana in 2016, ca deficitul bugetar de 4,5% va fi atins in 2016 si nu in 2014", a spus Yannis Stournaras, potrivit CNBC. 

Extinderea cu doi ani a termenului de reducere a deficitului bugetar ar crea un necesar de fonduri de 12 miliarde de euro, care ar putea fi acoperit partial cu o finantare de 8 miliarde de euro de la FMI, pregatita de Fond pentru eventualitatea unei recesiuni mai puternice decat se anticipa, a adaugat ministrul. 

Grecia ar putea beneficia si de "economii substantiale in privinta dobanzilor", ca urmare a costurilor mai mici de imprumut ale Facilitatii Europene de Stabilitate Financiara, a spus el.  Analistii estimeaza ca economia Greciei va inregistra in 2013 al saselea an de contractie economica.

Guvernul de la Atena mai are la dispozitie noua zile pana la viitorul summit european, pentru a-si convinge creditorii ca este hotarat sa-si treaca populatia printr-o noua "cura" de austeritate. Ultimatumul vine de la ministrii de finante din zona euro, reuniti zilele acestea la Luxemburg. Oficialii avertizeaza ca fara aceste reforme dureroase Grecia nu va primi o noua transa vitala din imprumutul international. Anuntul tensioneaza si mai mult atmosfera inaintea vizitei cancelarului Angela Merkel la Atena.

Grecia trebuie sa-si convinga partenerii europeni ca va ramane pe drumul anevoios al austeritatii. In caz contrar, nu va primi cele 30 de miliarde de euro care ii asigura supravietuirea dincolo de luna noiembrie, cand banii din vistieria publica se vor epuiza.

"Inainte de ultima plata, Grecia trebuie sa-si demonstreze clar angajamentul de a pune in aplicare programul, pana la 18 octombrie, cel tarziu", a declarat Jean Claude Juncker, seful Eurogrupului.

Acelasi mesaj va fi transmis premierului grec Antonis Samaras de insasi Angela Merkel care ajunge astazi in Grecia, pentru o prima vizita in aceasta tara, de la declansarea crizei in urma cu trei ani.

"Avem atat de multe probleme legate de comunitatea europeana pe care trebuie sa le discutam. Probleme legate de cum merg lucrurile cu reformele din Grecia", a spus Angela Merkel.

Cu asemenea subiecte pe agenda, nu este de mirare ca doamna Merkel va fi intampinata de greci cu ample manifestatii de strada. Aproape 7.000 de politisti o vor pazi in cele sase ore pe care le va petrece in capitala elena.

Vesti mai bune au fost pentru Portugalia, care a primit o noua transa, de peste patru miliarde de euro, din imprumutul extern. Spania, in shimb, nu s-a hotarat inca daca sa ceara ajutor financiar.

"Spania nu va putea sa isi revina atat timp cat vor exista indoieli legate de viitorul monedei euro", a spus Luis de Guindos, ministrul spaniol al finantelor.
 
Bani sunt, mai ales ca de ieri este pregatit de actiune noul instrument european anti-criza: mecanismul european de stabilitate.