Un exemplu graitor in acest sens este chiar modificarea contractului de reabilitare a liniei de tramvai de pe Calea Mosilor. Desi contractul initial era de 29 de milioane de euro, au urmat doua acte aditionale in valoare de 10 milioane de euro, respectiv 1,5 milioane.

Banii s-au dus pe parcari, stalpi de iluminat si piste de biciclete, desi legea spune ca un act aditional se incheie doar daca pe langa contractul initial au aparut circumstante neprevazute.

Potrivit ministrului turismului, Elena Udrea, 90% dintre contractele de achizitie publica au acte aditionale care majoreaza cheltuielile statului. La Bucuresti, reprezentantii municipalitatii spun, insa, ca doar jumatate din costurile proiectelor mari ale Primariei au fost majorate prin aceasta metoda. Printre ele, pasajul Unirii si pasajul Victoriei!