"Scrisoarea de intentie este gata, pleaca la Washington, se discuta in boardul Fondului si ulterior va fi un document public", a declarat Vladescu la finalul sedintei de Guvern.

Ministrul Finantelor declara, anterior, ca autoritatile au ajuns la consens cu expertii FMI si lucreaza la forma finala a scrisorii suplimentare, care cuprinde termenele de adoptare a legilor de reforma si indicatorii macroeconomici tintiti in acest an.

O misiune a FMI s-a aflat in perioada 20-27 ianuarie in Romania pentru a doua si a treia revizuire a acordului stand-by, in vederea eliberarii a doua transe, in valoare cumulata de 2,3 miliarde de euro, din care jumatate va finanta bugetul de stat, iar jumatate va intra la rezervele valutare de la BNR. Seful misiunii de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, a declarat ca expertii vor recomanda board-ului de la Washington, la mijlocul lunii februarie, sa elibereze transele.

O noua misiune se va intoarce in Romania la finele lunii aprilie-inceputul lunii mai, pentru a evalua criteriile indeplinite de autoritatile de la Bucuresti in martie, potrivit lui Franks, care se asteapta ca Romania sa nu mai aiba nevoie de alte transe pentru bugetul de stat