In jurul orei 10:00, euro era cotat intre bancile comerciale la 4,4975 - 4,4990 lei, in urcare de la 4,4832 lei in tranzactiile derulate pe finalul precedentei sedinte a pietei locale, de miercuri, 31 decembrie. 

"S-a deschis un pic sus, aproape de 4,5 lei/euro, pe volume bune. Traditional leul incepe anul in depreciere si s-ar putea sa vedem cursul peste 4,5 lei/euro in ianuarie, poate in prima jumatate a lunii. Moneda nationala ar putea fi influentata si de un impact al platilor externe pe care le fac exportatorii in aceasta perioada", a declarat pentru Mediafax dealerul unei banci. 

Operatiunile au avut loc intre un minim de 4,4925 lei/euro si un maxim de 4,4990 lei/euro, pe volume in prima ora peste media anuala pentru acest interval al zilei. 

In regiune, forintul s-a depreciat cu 0,8% in raport cu euro, iar zlotul cu 0,2%. 

Euro a coborat luni la cel mai scazut nivel din ultimii aproape noua ani fata de dolar, pe fondul speculatiilor potrivit carora Banca Centrala Europeana (BCE) va incepe in curand achizitia de obligatiuni guvernamentale.

Cursul a inchis in 2014 cu o variatie foarte redusa fata de finele anului anterior, dupa ce jumatate din an, din mai si pana in noiembrie, a oscilat in jurul nivelului de 4,4 lei/euro. Comparativ cu paritatea de 4,4847 lei inregistrata pentru euro in ultima sedinta din 2013, leul a consemnat o apreciere de numai 0,26 bani, sau 0,06%. 

Pentru dolar, banca centrala a anuntat o referinta de 3,6868 lei, in scadere cu 0,17 bani fata de marti. La finele anului 2013, cursul anuntat de BNR pentru dolar a fost de 3,2551 lei. Aprecierea dolarului in raport cu leul vine in contextul intaririi monedei americane pe pietele financiare externe.  Incheierea programului de achizitii de obligatiuni de catre Rezerva Federala a SUA si perspectiva majorarii dobanzilor in Statele Unite in perioada urmatoare, dar si cresterea economica solida din SUA in opozitie cu stagnarea din Europa, au sustinut aprecierea monedei americane in raport cu euro si, prin corespondenta, fata de leu. 

Cursul francului elvetian a crescut miercuri cu doar 0,05 bani, la 3,7273 lei. La sfarsitul anului 2013, francul se situa la 3,6546 lei. 

Bursa a deschis prima sedinta din 2015 in scadere usoara, dupa un avans de peste 9% anul trecut  

Bursa de la Bucuresti a deschis luni in scadere usoara prima sedinta din 2015, dupa un avans de 9,1% in anul anterior, piata fiind trasa in jos de declinul celor mai mari doua companii energetice cotate la bursa, OMV Petrom (SNP) si Romgaz (SNG). 

Indicele BET Plus, de referinta, si BET, al celor mai lichide zece actiuni, au scazut cu 0,4%, dupa ce marti, ultima sedinta a anului trecut, au urcat cu 0,8%, respectiv 1%.

Bursa de la Bucuresti a recuperat in ultimele doua saptamani din decembrie si a incheiat anul in urcare cu peste 9%, desi in prima parte a lunii o serie de opt sedinte de scadere cauzate de reculul actiunilor din energie pe bursele externe a adus piata aproape de nivelul consemnat la finele lui 2013. 

Pe ansamblul anului, indicele BET a inregistrat un avans de 9,1%.  BET Plus a fost introdus la sfarsitul lunii iunie pentru a inlocui indicele general BET C. Incepand din 23 iunie, indicele BET Plus se afla in urcare cu 4,8%. BET C reflecta evolutia preturilor tuturor companiilor listate pe piata reglemetata BVB, Categoria I si II, cu exceptia SIF-urilor. La momentul retragerii, BET C inregistra o scadere de 0,3% fata de sfarsitul anului trecut. 

Incepand de luni categoriile I, II si III ale pietei reglementate au fost inlocuite de categoriile premium si standard. Noul sistem de clasificare are in vedere lichiditatea acțiunilor sau lichiditatea potențiala, pe principii similare sistemului de indici ai BVB. 

Categoria premium este formata din actiunile a 22 de companii mari listate pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), printre care Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), Banca Transilvania (TLV) si BRD - Groupe Societe Generale (BRD), cele cinci SIF-uri, dar si Antibiotice (ATB), Electromagnetica Bucuresti (ELMA) si Impact Developer & Contractor (IMP). 

Valoarea tranzactiilor cu actiuni s-a situat la 1,42 milioane de lei (316.300 euro) pana la ora 10:45.  Cel mai ridicat rulaj a fost consemnat de titlurile Fondul Proprietatea (FP), cu operatiuni de 577.000 de lei, cotatia fiind in declin cu 0,3% fata de sedinta precedenta.  O lichiditate de peste 100.000 de lei au consemnat si Romgaz (SNG), cu 320.200 lei, si Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cu 148.400 lei.  Titlurile Romgaz au scazut cu 1%, iar cele BVB au inregistrat un avans de 3%. 

In sectorul energetic, indicele BET NG a coborat cu 0,4%, tras in jos de Romgaz, dar si de un declin de 1% al OMV Petrom. BET FI, compus din cele cinci SIF-uri si Fondul Proprietatea, a scazut cu 0,2%. 

Pe segmentul deal al bursei nu au avut loc tranzactii in prima ora. 

Indicele BET XT a scazut cu 0,3%, in timp ce BET BK a urcat cu 0,4%, sustinut de cresterea actiunilor Erste Group Bank (EBS) cu 3,5%. 

In Europa de Vest, principalele actiuni au deschis tranzactiile de luni in urcare, pe fondul speculatiilor potrivit carora Banca Centrala Europeana ar putea incepe achizitia de obligatiuni guvernamentale, in timp ce investitorii analizeaza posibilitatea ca Grecia ca iasa din zona euro.  Pe marile burse europene, indicele CAC 40 (Paris) a urcat cu 0,4%, FTSE 100 (Londra) cu 0,2%, iar DAX (Frankfurt) cu 0,1%.