In sesiunea precedenta, cursul a fost de 4,3825 lei/euro.

Pentru moneda americana, referinta a coborat insa, tot usor, de la 3,2338 lei/dolar la 3,2332 lei/dolar, atingand un nou minim din 2 decembrie 2011. La data mentionata, cursul s-a plasat la 3,2278 lei/dolar.

In acelasi timp, referinta pentru francul elvetian a urcat de la 3,5222 lei/franc la 3,5483 lei/franc.

Cursurile leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Euro a fost cotat in crestere la deschidere, la 4,3900 - 4,3920 lei, de la 4,3840 - 4,3877 lei/euro miercuri seara. Nivelul maxim al zilei a fost de 4,3950 lei/euro, dupa care rata de schimb a inceput treptat sa coboare spre 4,38 lei/euro.

Valutele din regiune consemnau de asemenea oscilatii usoaer fata de nivelurile de miercuri.

Dobanzile pentru plasamentele cu scadenta la o zi au ramas la 5,96 - 6,46%, iar randamentele la o saptamana au mai crescut usor, de la 5,64 - 6,14% la 5,68 - 6,18%.

Unii dealeri spun ca deficitul de lei din piata s-ar putea diminua in februarie, odata ce Ministerul Finantelor va incepe sa cheltuiasca din fondurile atrase in decembrie si ianuarie, iar banca centrala ar putea creste luni suma injectata la operatiunile repo.