La deschidere euro a fost cotat la 4,5700 - 4,5730 lei/euro, cu 0,4 - 0,45 bani sub inchiderea de vineri, de 4,5745 - 4,5770 lei/euro. Spre finalul sedintei de vineri, cursul a urcat pana la 4,58 lei/euro, pe fondul cererii comerciale de euro.
In prima ora a sedintei de luni, cotatiile fluctuat usor, iar la scurt timp dupa ora 10:00 euro era cotat la 4,5740 - 4,5770 lei/euro.

"Piata este linistita si volumele sunt foarte reduse, la fel ca si in regiune, pentru ca piata din SUA este inchisa cu ocazia unei sarbatori nationale", a afirmat un dealer, citat de Mediafax.

Dupa prima ora a sedintei de la Bucuresti, forintul si zlotul se apreciau cu 0,2% si, respectiv, cu 0,3% in raport cu euro.
Cursul de referinta anuntat vineri de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a urcat cu 2,68 bani, la 4,5694 lei/euro, si a atins un nou maxim pentru ultimele doua luni. O rata de schimb mai mare a fost publicata de banca centrala la 6 august, de 4,5740 lei/euro. In sesiunea de joi cursul a fost de 4,5426 lei/euro.

Pentru moneda americana, cursul a urcat cu 0,13 bani, la 3,117 lei/dolar. In acelasi timp, referinta pentru francul elvetian a crescut cu 2,21 bani, la 3,7703 lei/franc, cel mai inalt nivel din 13 august.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Bancile comerciale au afisat luni dimineata dobanzi de 4,8% - 5,3% pe an pentru depozitele cu scadenta la o zi, usor peste cele de vineri, de 4,43% - 4,93% pe an.