Discutiile de doua zile dintre ministrii de Finante si reprezentantii bancilor centrale s-au incheiat sambata la Moscova cu angajamentul "de a nu tinti ratele de schimb in scopuri concurentiale", potrivit comunicatului de final al reuniunii G20.

Declaratia este mai ferma decat pozitia G20 de acum trei luni si exercita presiuni asupra Japoniei, pentru renuntarea la recomandarile publice legate de cotatia yenului.

Yenul se afla la cel mai scazut nivel fata de dolar dupa 2010, iar liderii mondiali vor sa tempereze temerile ca unele tari incearca sa devalorizeze monedele pentru sustinerea cresterii economice prin exporturi.

Riscul este intrarea pe o spirala a devalorizarilor si protectionismului asemanatoare cu cea din anii ’30, daca tarile vor reactiona pentru protejarea economiilor proprii.

"Devalorizarile motivate politic nu pot imbunatati sustenabil competitivitatea, nu rezolva problemele structurale si declanseaza reactii", a declarat presedintele Bundesbank, banca centrala germana, Jens Weidmann.

Noul angajament al G20 are rolul sa transmita Japoniei ca poate stimula economia, dar sa nu recomande un anumit nivel al cotatiei yenului, considera Chris Turner, director la ING Groep in Londra.