Miercuri, BNR a anuntat un curs pentru euro de 4,4137 lei, iar pentru dolar de 4,1121 lei. Referinta pentru francul elvetian a urcat cu 0,64 bani, de la 4,2354 lei la 4,2418 lei.

"Piata locala asteapta, probabil, datele importante de vineri privind piata muncii din SUA, care pot oferi indicii suplimentare privind momentul in care Rezerva Federala va incepe sa majoreze dobanda cheie. Credem ca aceasta perioada mai linistita ar trebui sa se prelungeasca astazi si maine, insa vedem in continuare presiuni de depreciere asupra leului in pofida datelor mai slabe de miercuri privind economia SUA", afirma intr-o nota catre analisti si investitori economistul sef al ING Bank Romania, Ciprian Dascalu, citat de Mediafax.

Perspectiva inceperii unui ciclu de crestere a dobanzilor in SUA, anticipata pentru mijlocul acestui an, a determinat aprecierea puternica a dolarului in ultimele luni, concomitent cu presiunile de depreciere exercitate asupra euro de programul de achizitie de obligatiuni lansat de Banca Centrala Europeana.

In regiune, forintul a stagnat, iar zlotul s-a depreciat cu 0,1%. Pe pietele externe, dolarul a scazut cu 0,7%, la 0,9226 euro, iar francul elvetian a coborat cu 0,1%, la 0,9603 euro.

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au stagnat joi la 1,91% 2,35% pe an, in timp ce ratele pentru plasamentele saptamanale au coborat la 1,8% - 2,26% pe an, de la 1,83% - 2,3% pe an miercuri.

Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a urcat la 1,48% pe an, de la 1,47% pe an in sedinta precedenta.