"Perechea euro/ron a deschis sedinta de astazi cu o scadere destul de agresiva si s-a tranzactionat aproape de 4,4350 lei/euro. Credem ca leul s-ar putea afla sub usoare presiuni de slabire pentru restul zilei, mai ales in conditiile in care stirile cele mai noi privind Grecia nu sunt pozitive. In plus, astazi vor fi publicate datele pentru februarie privind evolutia comertului cu amanuntul in SUA, iar prognozele ING sunt mai bune decat asteptarile majoritatii analistilor, ceea ce ar arata intarirea economiei americane si ar oferi un argument suplimentar pentru o majorare a dobanzii Fed in iunie", se arata intr-un raport al economistilor ING Bank Romania, citat de Mediafax.

Tranzactiile au avut loc intre un curs minim de 4,4326 lei/euro si un maxim 4,4441 de lei/euro.

In regiune, forintul si zlotul s-au apreciat cu 0,1% fata de euro, raportat la ultimele tranzactii ale sedintei precedente, perfectate pe parcursul noptii, in timp ce leul s-a intarit cu 0,2%.

Pe pietele externe, dolarul se tranzactiona aproape de ora 13:00 in scadere cu 0,6%, la 0,9429 euro, iar francul elvetian in stagnare, la 0,9393 euro. Miercuri, la aceeasi ora, dolarul se afla la 0,9464 euro, iar francul la 0,9396 euro.

Dolarul s-a intarit puternic pe pietele externe in ultimele zile, sustinut de speculatiile din piata financiara ca datele bune privind economia americana vor determina Rezerva Federala a SUA sa inceapa de la mijlocul acestui an cresterea dobanzilor.

In acelasi timp, euro s-a depreciat in contextul lansarii programului de achizitii de obligatiuni de catre Banca Centrala Europeana.

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi se situeaza la 0,21% - 0,59% pe an, fata de 0,23% - 0,6% pe an miercuri.

Ratele pentru plasamentele saptamanale se afla la 0,25% - 0,7% pe an, comparativ cu 0,26% - 0,71% pe an in sedinta anterioara.

Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a stagnat la 1,32% pe an.