"Nu excludem o depreciere a leului la peste 4,6 unitati pentru un euro, daca negocierile pentru formarea noului Guvern vor deveni o afacere de lunga durata", a spus Eugen Sinca, potrivit Mediafax.

Cotatiile monedei nationale au inregistrat fluctuatii reduse in prima parte a sesiunii interbancare de luni, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta in scadere cu 0,1 bani, la 4,5339 lei/euro. Dealerii au spus ca leul a inregistrat fluctuatii reduse, fara sa fie influentat de rezultatul alegerilor parlamentare.

Sinca a aratat ca USL este in favoarea continuarii unei relatii bune cu FMI si UE, fiind probabil ca un nou acord sa fie incheiat cu cele doua institutii in primul trimestru al anului viitor.

"O linie flexibila de credit cu FMI este in prezent una dintre optiuni, dar una dintre problemele dificile de anul viitor va fi restructurarea companiilor de stat", afirma analistul.

Erste continua sa anticipeze ca randamentul obligatiunilor Romaniei pe termen de cinci ani va fi de 6,8% pana in luna martie, din cauza temerilor legate de inflatie si politica.

USL a castigat aproximativ 60% din voturile pentru Parlament, potrivit rezultatelor partiale publicate de Biroul Electoral Central dupa numararea voturilor de la 96% din sectiile de votare.

Presedintele Traian Basescu a declarat, in luna noiembrie, la inceputul unei intrevederi cu delegatia FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale, ca a discutat cu premierul Victor Ponta si cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu ,si s-a decis incheierea unui nou acord cu FMI pentru "inca un an sau doi".

Premierul Victor Ponta a afirmat la scurt timp ca un nou acord de precautie cu FMI ar actiona drept plasa de siguranta impotriva "turbulentelor serioase" de pe pietele financiare.

Ministrul Finantelor Publice, Florin Georgescu, a spus la randul sau ca misiunea FMI de evaluare va reveni la Bucuresti la mijlocul lunii ianuarie, cand se va face ultima analiza a acordului in derulare si se vor negocia conditiile unei noi intelegeri, care va fi aprobata cel mai probabil in luna februarie.

Acordul preventiv aflat in derulare ar trebui sa se incheie in luna aprilie.