Luni, euro a fost cotat la un nivel de 4,8387 lei.

Maximul istoric atins de euro în raport cu leul, de 4,8448 lei/euro, a fost atins pe 17 martie 2020. Cursul mediu al BNR pentru euro aferent lunii martie 2020 a fost de 4,8263 lei pe unitate.

Anterior, ministrul Finanțelor Florin Cîțu a spus, legat de evoluția cursului de schimb în perioada de criză sanitară, că valoarea leului este determinată de piață, dar ca opinie personală, nu se așteaptă la o depreciere a monedei naționale.

“Leul este determinat de piață, dar analiza pe care am prezentat-o și modul de revenire a economiei în V, ca opinie personală, cred că va fi mai degrabă o apreciere a monedei naționale, decât o depreciere. Dacă ar fi fost o recesiune pe termen lung, poate s-ar fi depreciat leul, dar vom avea revenire economică și mă aștept și la investiții în România”, a spus ministrul.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a crescut marţi cu 0,62%, de la nivelul de 4,4240 lei pe unitate atins luni la 4,4512 lei pe unitate.

Pe 23 martie 2020, dolarul a atins un maxim istoric, de 4,5316 lei/dolar, potrivit News.ro.

Lira sterlină a crescut marţi cu 0,68% la 5,5397 lei pe unitate, de la nivelul consemnat marţi, de 5,5023 lei pe unitate.

Francul elveţian a avansat uşor, cu 0,02%, la 4,5892 lei pe unitate, de la nivelul atins luni, de 4,5880 lei pe unitate.

Preţul gramului de aur a crescut uşor, de la nivelul de luni de 242,3785 lei la 242,9895 lei.