După o scădere cu 0,78 bani (0,16%), euro ajunge astfel sub pragul de 4,84 de lei și se îndepărtează de maximul istoric atins săptămâna trecută.

Pe termen lung, analiştii CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la 4,9400 lei/euro.

"În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8626, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9400. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2021/martie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,67%", se arată într-un comunicat al CFA România.

Pe de altă parte, dolarul s-a apreciat cu 1,42 bani în raport cu leul, ajungând la 4,4722 lei, în creştere cu 0,32% faţă de cotaţia anterioară, de 4,4580 lei/dolar.

Totodată, cursul leu/franc a coborât cu 2,16 bani (-0,47%), până la o cotaţie de 4,5573 lei, comparativ cu cotaţia anterioară, când un franc elveţian valora 4,5789 lei.

Gramul de aur s-a scumpit, miercuri, cu 2,93 lei (1,27%), ajungând la 232,9450 de lei, de la 230,0101 lei, cât se anunţase în şedinţa de marţi.