Leul s-a depreciat, pe de o parte, din cauza contextului international, care rămâne nefavorabil monedelor emergente, iar pe de altă parte moneda națională este afectată şi de decizii politice interne.

Vineri, BNR a afişat un curs de 4,5869 lei/euro.

Leul s-a menţinut cea mai mare parte din săptămâna trecută între 4,58 şi 4,59 unităţi/euro, însă a depăşit ultimul prag şi a testat pragul de 4,6 lei începând de vineri după-amiază, pe fondul unor factori interni şi externi nefavorabili.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 3,8870 lei la 3,8513 lei.

Cursul francului elveţian a crescut de la 4,0363 lei la 4,0387 lei.