Guvernul ungar vrea sa reduca prin lege rata la banca a celor cu credite in franci elvetieni, inghetand cursul de schimb la care este calculata rata lunara la o valoare de 190 de forinti/franc pana in 2014. Francul elvetian se tranzactioneaza in prezent la 270 de forinti.

Premierul Viktor Orban a declarat ca Ungaria ar urma sa inghete rata de schimb la care creditele exprimate in franci elvetieni sunt rambursate pe o perioada de trei ani si jumatate. Astfel, debitorii vor plati diferenta atunci cand masura de fixare a ratelor se va stabili cu certitudine.
 
Bancile ar urma sa semneze niste acorduri cu banca centrala, in ceea ce priveste ratele de schimb si achizitiile de moneda, in functie de evolutiile francului elvetian. Guvernul va suporta toate costurile, desi nu s-a stabilit pentu moment ce suma va plati acesta.
 
 Ce spun analistii despre francul elvetian?

"Este foarte posibil sa fie variatii destul de mari. Nu se poate spune cu exactitate cum va evolua francul acum sau peste doua - trei saptamani. Cert este ca pana la finele anului se va intari fata de leu", a spus pentru incont.ro, economistul sef al BCR, Lucian Anghel.

 Anghel a adaugat: "Francul fata de euro s-ar putea intari in continuare, el este cotat oricum in Romania prin intermediul euro, deci conteaza si cum va evolua leul fata de euro. Daca leul se intareste in raport cu euro, asta va ajuta la cursul leu – franc.”

Euro a continuat ieri sa se aprecieze, fata de dolarul american. Aseara, un euro putea fi cumparat cu 1,3867 dolari, fata de cursul de marti, de 1.3774 de dolari, dupa ce urcase in timpul zilei la 1,3891 dolari, cea mai mare cotatie din noiembrie anul trecut.

La randul sau, economistul sef  al ING Bank, Nicolaie Chidesciuc, spune ca prognozele indica o stabilizare a cursului franc - euro si chiar o usoara depreciere a francului in raport cu moneda unica.

Care sunt solutiile de refinantare pentru cei care au credite in franci elvetieni? VIDEO!

Ar putea Romania sa faca o miscare asemanatoare Ungariei?

Economistii bancilor comerciale din Romania sunt reticenti privind o inghetare a cursului francului elvetian pentru romanii care au credite contractate in moneda elvetiana.

„Situatia creditelor in valute exotice, altele decat moneda nationala sau euro, este diferita in Romania. Mai mult de jumatate din imprumuturile contractate de persoanele fizice din Ungaria sunt in franci elvetieni. In Romania insa, ponderea creditelor contractate de persoane fizice, in alte monede decat lei sau euro, este de aproximativ 17%”, a explicat pentru incont.ro, economistul ING, Vlad Muscalu.

Acesta spune ca situatia creditelor exotice nu este o problema care sa ameninte sistemul bancar romanesc si „nu pare probabil sa aiba parte de un raspuns politic asemenea celui despre care se vorbeste recent in cazul Ungariei”.

In schimb, economistul sef al BRD, Florin Libocor, crede ca masura luata de unguri este doar una administrativa, mecanica si nu are legatura cu piata libera si functionala, ba chiar poate genera distorsiuni.

Pe de alta parte, Libocor spune ca: „Este evident ca scopul acestei masuri este unul protectiv. Mai mult, este de apreciat ca este anuntata perioada in care masura urmeaza a se aplica dar este discutabil daca masura va functiona. Putem sa ne imaginam un scenariu: o cerere mare de refinantare a creditelor acordate in alte monede, in franci elvetieni”.

In ceea ce priveste cazul Romaniei, Libocor sustine ca vremurile in care traim, se pot lua orice decizii, cel putin la nivel de initiativa.

„Romania nu este in situatia Ungariei si nu cred ca este cazul sa procedeze la copierea deciziilor luate in alte state vecine”, a adaugat economistul sef de la BRD.

Acesta a explica ca pietele din Romania sunt functionale si nu crede intr-o intervenire a guvernului pentru a deteriora aceasta functionalitate.

Ce efecte ar produce o inghetare a cursului francului elvetian pe plaiurile mioritice?

Referitor la efectele pe care le-ar produce o decizie asemenatoare celei pe care a luat-o Ungaria, aplicata in Romania, economistul BRD a explicat:

„In mod evident o astfel de masura ar avea un impact asupra sistemului bancar si tot in mod evident comunitatea bancara este si va fi intotdeauna deschisa discutiilor pentru gasirea unor masuri functionale inaintea luarii unor masuri mecanice care nu au nicio legatura cu o piata libera si functionala.”

Citeste si:

Guvernul ungar vrea sa reduca prin lege rata la banca a celor cu credite in franci elvetieni: ingheata cursul! Ratele in lei la creditele in franci elvetieni sunt mai mari cu cel putin 60% fata de decembrie 2007!