O rata de schimb inferioara celei de luni a fost publicata de banca centrala la 10 mai, cand euro a fost cotat la 4,4165 lei. In sesiunea de vineri, BNR a anuntat un curs de 4,4451 lei/euro.

Leul s-a apreciat si in raport cu dolarul, cursul de referinta coborand cu 1,68 bani, la 3,3468 lei/dolar, de la 3,3636 lei/dolar. Astfel, paritatea a atins cel mai redus nivel de dupa data de 30 aprilie, cand a fost la 3,3240 lei/dolar.

Rata de referinta pentru francul elvetian a scazut cu 1,76 bani, de la 3,6802 lei/franc la 3,6626 lei/franc, ajungand la cel mai redus nivel din 30 aprilie. Atunci, francul a fost la 3,6593 lei.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

La deschiderea sedintei de luni, euro a fost cotat la 4,4400 - 4,4430 lei, cu 0,8 - 0,9 bani sub ultimele cotatii de vineri, de 4,4490 - 4,4510 lei/euro. Ulterior, cotatiile au scazut treptat, iar volumele de tranzactionare au inceput sa creasca.

In jurul orei 11:00, cursul a coborat sub 4,42 lei/euro, pentru prima data in ultimele sapte luni. Cel mai redus nivel tranzactionat in prima parte a sedintei a fost de 4,4195 lei/euro. Cu putin inainte de ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, bancile comerciale cotau euro la 4,4215 - 4,4240 lei, cu 2,7 - 2,75 bani sub inchiderea de vineri.

Dobanzile pentru plasamente cu scadenta la o zi au urcat la 6,94% - 7,44% pe an, dupa ce vineri au fost la 5,69% - 6,19% pe an.

Dealerii spun ca majorarea dobanzilor este determinata de o scadere a volumului de lei din piata in conditiile in care luni trebuie platite 3,4 miliarde lei pentru obligatiunile vandute joi de Ministerul Finantelor Publice.

Pe de alta parte, bancile comerciale au afisat luni dimineata dobanzi de 6,01% - 6,51% pe an pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana, foarte aproape de nivelurile de vineri, de 6,03% - 6,53% pe an.