Leul s-a depreciat, marți, în raport cu principalele valute. Cursul BNR

Euro, curs valutar, banca, ghiseu
Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 4,8710 lei, în creştere cu 0,19 bani (0,04%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,8691 lei/euro.
Dolarul s-a apreciat şi el faţă de leu, ajungând la valoarea de 3,9661 lei, în creştere cu 0,52 bani (0,13%) faţă de cotaţia anterioară, de 3,9609 lei/dolar.
Pe de altă parte, cursul leu/franc a coborât cu 0,07 bani (-0,01%), până la o cotaţie de 4,5029 lei, comparativ cu cea anterioară, când un franc elveţian valora 4,5036 lei.
Gramul de aur s-a scumpit, marţi, cu 1,99 lei (0,80%), ajungând la 248,2248 lei, de la 246,2338 lei, cât se anunţase în şedinţa anterioară.
Mai multe despre: #curs valutar
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
Ministrul Mediului spune că nu se va introduce nicio formă de taxă auto anul acesta: Cu siguranţă nu se va mai introduce vreodată taxa în forma în care a existat
Malta și România au avut cel mai mare deficit bugetar din UE în T3, pe fondul unui deficit istoric în blocul comunitar
Companiile pot oferi angajaților care lucrează de acasă bani pentru utilități și achiziția de echipamente de birou. PwC: Două treimi din angajatori spun că vor aplica această facilitate fiscală
