In sedinta precendenta, rata de referinta a scazut la 4,4288 lei/euro si a atins cel mai redus nivel din ultimele aproape doua saptamani.

Leul s-a depreciat marti mai vizibil in raport cu dolarul american, cursul de referinta urcand cu 1,76 bani, la 3,3286 lei/dolar, de la nivelul de luni, de 3,3110 lei/dolar. In sedinta de luni, rata de schimb a fost la minimul ultimelor aproape patru saptamani.

Totodata, cotatia leu/franc elvetian a crescut cu 2,48 bani, de la 3,5864 lei/franc la 3,6112 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

"Tensiunea in crestere indusa de evenimentele din Siria pare sa fi determinat deprecierea leului din aceasta dimineata, moneda nationala deschizand sedinta la 4,44/euro. Evolutia leului de pe parcursul lunii august ofera o baza favorabila, leul fiind relativ stabil in fata ingrijorarilor determinate de inceperea normalizarii politicii monetare din SUA, insa de aceasta data cauzele deprecierii sunt diferite. Lipsa unor intrari de capital generoase pe parcursul anilor trecuti se poate sa nu mai ofere o protectie similara si, uitandu-ne la dinamica din aceasta dimineata a monedelor dintr-o clasa similara (moneda sud-africana si cea turca inregistrand depreciereri de 0,6% si 0,9%), ne asteptam la o depreciere usoara din partea leului. O pierdere usoara pare cea mai probabila si multumita publicarii unui indicator de incredere pentru economia germana care a inregistrat o crestere superioara asteptarilor analistilor", afirma analistii ING Bank intr-o nota transmisa marti, preluata de Mediafax.

Secretarul de stat al SUA John Kerry a denuntat marti in termeni foarte duri un atac care a avut loc saptamana trecuta asupra populatiei civile dintr-o suburbie a Damascului, afirmand ca au fost folosite cu siguranta arme chimice. Washingtonul analizeaza acum optiunile pentru o eventuala interventie militara in Siria.

La deschiderea sedintei interbancare de marti, euro a fost cotat la 4,4300 - 4,4320 lei, respectiv cu 0,25 - 0,3 bani peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4275 - 4,4290 lei/euro. Ulterior, unele ordine de cumparare de euro, plasate intr-o piata cu rulaje reduse, au ridicat cotatiile pana la un maxim al primei parti a zilei de 4,4445 lei/euro.

La ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, pe piata interbancara euro era cotat la 4,4400 - 4,4430 lei, respectiv cu 1,25 - 1,4 bani peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30. Astfel, leul este in scadere cu 0,3% in raport cu euro.
Corectii similare erau inregistrate si de zlot si forint, la mijlocul sedintei de la Bucuresti.

Dobanzile afisate marti de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au scazut nesemnificativ, la 3,15% - 3,65% pe an, dupa ce luni au urcat la 3,19% - 3,69% pe an, in prima zi a noii perioade in care bancile trebuie sa constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.

Dobanzile afisate pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana sunt de 3,16% - 3,66% pe an, dupa ce luni au fost de 3,17% - 3,67% pe an.